x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Tradiţiile şi valorile locale au fost aduse în prim plan la Ziua Lacului Sfânta Ana

Tradiţiile şi valorile locale au fost aduse în prim plan la Ziua Lacului Sfânta Ana

24 Iul 2012   •   12:12
Tradiţiile şi valorile locale au fost aduse în prim plan la Ziua Lacului Sfânta Ana

Romanii din intreaga tara au sustinut in acest weekend turismul romanesc si au participat sambata, 21 iulie, la festivalul “Ziua Lacului Sfanta Ana' – eveniment care a sarbatorit singurul lac de origine vulcanica din Europa Centrala si de Est, lacul Sfanta Ana.

Festivalul a fost finantat din fonduri europene si a avut ca obiectiv promovarea traditiilor si valorilor locale, reprezentand o poarta catre dezvoltarea turismului national.

Turistii care au vizitat in acest week-end lacul Sfanta Ana au fost prinsi in competitii, pe care organizatorii le-au pregatit foarte atent. Printre acestea s-au numarat concursul de barci pe lac, concursul de vaporase teleghidate pentru copii si numere de dans popular la care toata lumea a fost invitata sa participe si sa invete pasii specifici zonei. In cadrul concursului de vaslit, lupta a fost stransa, iar participantii au fost incurajati de spectatori pe tot parcursul traseului.

Participantii la festival au avut ocazia sa descopere traditiile si valorile locale, sa se infrupte din bucatele traditionale, sa se familiarizeze cu muzica si dansul popular din zona si sa descopere datinile stravechi si legendele chiar de la oamenii locului.

Evenimentul s-a incheiat pe sunete de rock popular intr-un spectacol original oferit de formatia ‘Szekler Band’.

Lacul Sfanta Ana - singurul lac de origine vulcanica din Europa Centrala si de Est, inconjurat de varfurile semete ale muntilor si situat la hotarul dintre judetele Harghita si Covasna, la o altitudine de 946 m in masivul Ciomatu, la 28 km departare de Baile Tusnad si la 15 km de Baile Bálványos, reprezinta pentru turisti una dintre modalitatile cele mai potrivite de a evada din rutina de zi cu zi si de a se bucura de o gura de aer curat, natura virgina si peisaje mirifice.

×
Subiecte în articol: eveniment