Un actor fericit

Citind şi recitind Shakespeare, Cehov , Gorki, desprind minunata idee “cât de frumos e omul” şi că “Frumosul e în ochii celui ce priveşte” şi că “Puterea şi mântuirea în noi este” şi citind asta, trăiesc o mare bucurie omenească.
   
E o introducere foarte justă pentru subiectul pe care l-am ales.
   
E un moment straniu pentru mine când văd că idolatria, admiraţia, interesul fanilor îşi schimbă sfera de interes şi se mută la actorii tineri. Şi-n acelaşi timp mă bucur şi retrăiesc vechi momente de încântare, dar şi de invidie galbenă şi otrăvicioasă,
   
Pavel Bartoş e un actor. Pavel Bartoş e colegul meu la Teatrul Odeon. Pavel Bartoş e un actor care-şi iubeşte meseria. Pavel Bartoş are în anul de graţie 2012 succesul pe care-l avea Leonard între cele două războaie mondiale.
 Pavel Bartoş a cules “gloria” cu polonicul. În fiecare turneu face 80 de poze pe zi. Lumea are o bucurie surprinzătoare doar văzându-l.
   
E sincer şi deschis. E grăsuţ şi blond. Şi are o sete de fericire captivantă. Lângă el nu poţi fi decât vesel şi fericit. Nouă, doamnelor din “Natură moartă cu nepot obez” de Ion Sapdaru, ne-a intrat în metabolism. Când vine în turneu, nu ne mai luăm pilulele... Şi dacă nu vine cu noi şi vine cu avionul, ziua pare înnorată în plin soare şi nu ne tihneşte nimic.
   
Ce mă miră la el e că se trezeşte dimineaţă cu siguranţa că nu i se pot întâmpla decât lucruri minunate. Şi dacă aşa, într-o zi, Dumnezeu îi încurcă planurile, nu are nici o agresivitate, zâmbeşte şi încasează nereuşita şi nu se supără şi porneşte s-o rezolve.
   
Atâta vreme cât râzi, e bine. Ar trebui să spunem lucrurile serioase râzând mai mult. Mie imi plac oamenii veseli.
   
Pavel Bartoş e un om bun? Un om ne-bun? Generos? Zgârcit? Rău? Ciudat? Avem nebunia clasificărilor! Pavel Bartoş e al vremii lui. E tatăl a două fetiţe de poveste, cu păr blond şi ochi galeşi, de pe cutiile de bomboane, vechi de prin 1930.
   
În ultimul turneu, ne întorceam de la Oradea, de la festival. Fusese frumos, publicul ne primise bine, succesul ne făcuse vulnerabili şi bine dispuşi. Era o splendidă zi de toamnă cu soare mult.
   
Ne aştepta Valea Oltului, Dealurile Drăgmu şi Dealul Negru, ne-am oprit după Huedin la un hotel-motel-terasă, pe care am să-l ţin minte toată viaţa mea, în primul rând pentru că era curat şi strălucea. Am băut cu toţii cafea şi suc de  portocale şi am plecat fericiţi la drum. După 60 de km am sărit disperată – îmi uitasem geanta pe terasă cu tot-tot-tot. Sângele meu circula ca o viitură, eram pe autostradă, nu puteam întoarce decât la Cluj ca să ne putem duce după geantă.
   
Şi-n acea clipă, Pavel Bartoş mi-a spus ca Gene Mackman:
   
Mă ocup eu de tot. Imediat rezolvăm.
   
A vorbit cu Hotelul Montana, a vorbit cu poliţia, care nu prea a ştiut cum să-l ajute; el nu s-a pierdut, nu s-a enervat, a sărit peste garduri şi parapete, a stat pe marginea şoselei la “ia-mă nene”, a reuşit să se urce în maşină şi a venit în timpul cel mai scurt posibil (45 de minute) cu geanta în mână, coborât dintr-o maşină cu oameni fermecaţi de el, pentru că îl văzuseră cu o seară înainte la tv. A făcut totul. Şi s-a culcat liniştit şi a dormit vreo 90 de km.
   
Vreau să vă spun că e teribil să ţi se întâmple o nenorocire şi să ai norocul ca finalul să fie fericit, cum a fost în această întâmplare a vieţii mele. Numai aşa vezi ce minunaţi sunt oamenii din jurul tău. Ce privire protectoare aruncă asupra ta.
   
Oamenii vor mereu să fie iubiţi. Şi asta e ceva tulburător. Acesta e sensul clipelor incandescente ale existenţei – şi eu am trăit asta. M-am simţit iubită. Şi fiecare o exprimă-n felul său. Pavel Bartoş mi-a recondiţionat felul de a încasa viaţa noastră cea de toate zilele. Pavel Bartoş – partenerul meu în “Aventurile lui Habarnam” de Nosov, în “Pyramus şi Thisbea” de Shakespeare, “Natură moartă cu nepot obez” de Sapdaru, în “Câtă speranţă!” de Hanoch Levin şi-n altele.
   
În turneele noastre, am vizitat Castelul Huniazilor. Împreună cu noi erau două grupuri de copii, aşa prin clasa a VII-a. Matei Corvin şi Iancu de Hunedoara priveau uluiţi mişcările de trupe, care ignorându-i, alergau în trap strigând Pa-vel Bartoooooş!
   
O fetiţă-şi anunţa mama:
   
Ştii cine-i aici?
   
Pavel a făcut 80 de poze. Cu răbdare, zâmbind şi, lucru rar, încasând procentul de bucurie şi încântare pe care ţi-l dă succesul.
   
Aşa că pot încheia cu “Am văzut un actor fericit...”.