x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Unu TV din Piatra Neamţ - amendă de 50.000 de lei pentru campanie ilegală în favoarea deputatului PDL Adrian Rădulescu

Unu TV din Piatra Neamţ - amendă de 50.000 de lei pentru campanie ilegală în favoarea deputatului PDL Adrian Rădulescu

13 Sep 2011   •   11:38

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a reusit, azi, la a doua incercare -prima consumata cu o saptamana in urma-, sa voteze amendarea postului Unu TV din Piatra Neamt cu o amenda de 50.000 de lei, pentru campanie mediatica ilegala in favoarea deputatului PDL Adrian Radulescu.

Postul TV, ce a fost detinut de familia primarului Gheorghe Stefan (Pinalti) a difuzat un clip electoral pentru candidatul PDL Adrian Radulescu, dupa incetarea campaniei electorale, in preziua votului si in ziua alegerilor partiale pentru Camera Deputatilor, desfasurate in judetul Neamt, la 21 august 2011.

Avand durata de de 4,19 minute, spotul incepe cu sigla Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), apare apoi fotografia lui Adrian Radulescu, cu textul 'Adrian Radulescu ministru-secretar de stat MADR', mesajul exprimat si audio. Radulescu apare in ipostaza de agricultor in diverse materiale filmate si sunt prezentate 'realizarile unui agricultor din popor', cu sigla MADR si textul mentionat mai sus, informeaza Mediafax.

Potrivit Deciziei CNA nr. 210/ 2010 'campania electorala pe posturile de radio si de televiziune incepe cu 15 zile inainte de ziua votarii si se incheie cu 24 de ore inainte de momentul inceperii votarii'.

Pe 20 august, difuzarile spotului au inceput la ora 11.00, cu o frecventa de aproximativ una pe ora, si au continuat pe data de 21 august (ziua votarii), pana la ora 18.00, cu aceeasi frecventa.

CNA a contactat conducerea postului Unu TV pe 20 si pe 21 august, pentru a-i cere sa scoata respectivul spot, intrucat acesta incalca Decizia CNA nr. 210/ 2010 privind alegerile partiale, in conditiile in care televiziunea primise deja o somatie pentru difuzarea aceluiasi spot si inaintea inceperii oficiale a campaniei. Conducerea postului a raspuns ca isi asuma responsabilitatea pentru difuzarea materialului video.

Spotul a fost analizat din nou in sedinta de marti a CNA, dupa ce, pe 6 septembrie, membrii Consiliului amanasera luarea unei decizii in acest caz, dupa ce niciuna dintre propunerile de sanctionare a postului Unu TV nu intrunise numarul minim necesar de voturi (sase) pentru a putea fi aplicata. Totodata, campania candidatului PDL de Neamt Adrian Radulescu la alegerile partiale, difuzata de un post local in afara perioadei prevazute prin lege, a cauzat discutii aprinse intre membrii Consiliului National al Audiovizualului (CNA), in sedinta din 6 septembrie.

In sedinta de marti, s-au votat, din nou, cele cinci propuneri de amendare a postului Unu TV: 100.000 de lei (propunerea lui Mihai Malaimare), 10.000 de lei (Narcisa Iorga), 30.000 de lei (Gelu Trandafir), 60.000 de lei (Christian Mititelu) si 50.000 de lei (Rasvan Popescu, presedinte). Acestea nu au intrunit pe 6 septembrie numarul minim necesar de voturi (sase).

'Ceea ce facem astazi va deveni un reper pentru posturile local", a spus Rasvan Popescu, facand referire la cuantumul mare al sanctiunii aplicate postului local Unu TV din Piatra Neamt. El a mai spus ca CNA va informa televiziunile locale de decizia luata marti, ca sa stie ca vor fi aspre sanctiunile pentru continuarea campaniei electorale in afara perioadei prevazute de lege.

×