"Nobleţea desenului satiric" "Întotdeauna românii s-au salvat pentru că au făcut haz de necaz, de aceea susţin majoritatea saloanelor de umor din lume", spunea marele artist. "Un critic francez a spus că dacă ar pune cap la cap toate caricaturile făcute de mine, ar înconjura Pământul la Ecuator, de câteva ori". Ştefan Popa Popa'S împlineşte astăzi 54 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
Comenzile din ţară şi din străinătate precum şi pregătirea expoziţiei de la Banca Europeană de la Frankfurt, invitaţia Papei la Vatican şi expoziţia de la Clubul Regal de la Londra sunt preocupările mele primordiale în această perioadă.
DESENELE
La vârsta de 3 ani mama mea m-a descoperit (dând plapuma la o parte) observând producţia mea de desene pe cearşaf şi plapumă.
Discreţia este cel mai important lucru pe care l-am învăţat de-a lungul carierei mele. Am considerat că tot ce fac sunt performanţe apuse şi că trebuie să debutez în alte performanţe.
Câteva dintre aprecierile care mi-au rămas aproape de suflet: "Dacă La Bruyere şi Balzac ar fi fost încă în viaţă, ar fi găsit în Popa'S un ilustrator de geniu, primul pentru «Caracterele» şi cel de-al doilea pentru «Comedia Umană»..." GUY LAURENT ("Charente Libre", 1980 - France); "Capitolul românesc numit Popa'S este foarte important pentru istoria caricaturii mondiale" - JORGE DE SALLES (Bresil, October 1990)
FENOMEN AL CARICATURII
"Popa'S - Omul este extraordinar; Omul este puternic; Lucrările lui sunt magnifice; Lucrările lui conţin foarte multă forţă; O formidabilă colecţie de caricaturi, aparţinând unuia dintre cei mai mari caricaturişti pe care i-am văzut vreodată" - Hunt Emerson (Great Britain 1991); "Popa'S este fără îndoială un fenomen al caricaturii.
Între excesul suprarealismului şi răceala umorului negru, el a adus nobleţe desenului satiric şi un sens mai apropiat de filosofie ce nu poate fi găsit într-o simplă caricatură" - Ouafaa Bennani (Maroc, Iunie 1999).
Ca să fiu în ton cu politica de astăzi, la primitivismul societăţii politice actuale totul ar trebui să fie oranj.
Am trecut prin viaţă şi am simţit toate greşelile pe spinarea mea.
Cred că este cel mai dur mod de viaţă pe care şi-l duce un artist. Îmi este dor de o normalitate a societăţii româneşti, pe care o consider bolnavă, în care există un mare genocid cultural, iar scara valorilor este întoarsă cu fundul în sus."
Citește pe Antena3.ro