1 iunie 2004 - Mircea Cartarescu implineste 48 de ani

"Rana"

"Viata o sa-mi treaca in pace si armonie cu lecturi bogate, cu mese regulate. Sanatatea o sa-mi manance plamanii. Ratiunea o sa-mi sfasie creierul". "Un an in plus nu inseamna cine stie ce pentru mine. Simt, asa, un fel de aer rece dinspre varsta de cincizeci de ani care se apropie cu o viteza de nu stiu cati Mach, dar si o liniste suspecta la gandul ca totusi mai am doi ani pana atunci... Cu cincizeci e altceva: nu mai poti spune atunci ca esti chiar un pui mic. Prima zi de nastere mi-am sarbatorit-o la varsta de treizeci de ani, si-apoi cam din cinci in cinci ani, mai mult la intamplare. Nu sunt amator de sarbatori, mai ales de cele in care eu sunt cel sarbatorit. Trec nauc peste zilele mele de nastere (onomastica nici macar nu am), cum trec nauc, de fapt, prin viata in general. Din punctu-asta de vedere, la zece, la douazeci, la treizeci sau la patruzeci de ani a fost la fel: am trait ziua mea de nastere ca pe o zi oarecare, cu zgomotele, chipurile, norii, mahnirile si bucuriile ei... Aniversarile pana la 48 de ani au trecut normal. Timpul curge tot mai repede pe masura inaintarii in varsta: vuieste, se roteste ca o turbina, nu-ti mai da timp sa te dezmeticesti. De la o vreme anii alearga pe langa tine aspri ca glaspapirul: te julesc, te ranesc in trecerea lor. Si brusc, intr-o zi, te surprinzi intrebandu-te: oare cati mi-au mai ramas? Din acel moment nu prea mai poti sa spui ca esti tanar. Singura mea aniversare de care-mi amintesc, poate singura fericita, a fost cea de la varsta de patruzeci de ani. Nu invitasem pe nimeni, n-aveam de gand sa sarbatoresc nimic... Ma pregateam pentru o zi banala, cand, pe la unsprezece dimineata, am auzit sunand la usa. Erau toti prietenii mei mai tineri, poetii si prozatorii care citeau in cenaclul pe care-l conduceam pe-atunci. Am fost foarte emotionat de invazia aceea neasteptata. "Uite, ma iubeste totusi cineva si pe mine", mi-am zis atunci. De data aceasta imi voi aniversa ziua de nastere in Bulgaria, impreuna cu sotia mea, care implineste si ea, in aceeasi zi - mai rar asa potrivire, nu? - o varsta frumoasa, si cu multi prieteni bulgari de pe meleagurile de unde, cu o suta cincizeci de ani in urma, a pornit spre Valahia neamul mamei mele. Tocmai mi s-a tradus o carte la Sofia, si editorii au avut gentiletea sa ma invite la lansare. Imi doresc de acum incolo, ca si regele Solomon, intelepciune (o superstitie spune ca ea vine cu varsta...). Si mai ales imi doresc ceea ce mi-am dorit, de fapt, intreaga viata: sa raman etern imatur, un etern scolar sau un etern student. Sa nu iau jocul in serios, sa n-am functii si obligatii, sa nu profit de mecanism si mecanismul sa nu profite de mine. Sa pot trai mereu libertatea pe care si-o permit, cum scria cineva, doar nebunii, indragostitii si poetii".

"Sa ne iubim, chera mu"

"Sa ne iubim, chera mu, sa ne iubim tujur ca maine vom fi prada inundatiilor, surparilor de teren, betiilor crancene, ca maine un ieri cu labe de paianjen de fan iti va umbla in carliontii de florio ai coiffurii zapacindu-te, ambetandu-te . . ."