Una dintre cele mai groaznice nenorociri de automobil s-a intamplat marti noaptea intre statiile Circea si Pielesti. Trei persoane dintre cele mai cunoscute si-au gasit moartea in conditii infioratoare, iar alte trei sunt grav ranite. Au fost omorati: N.T. Oroveanu, fost deputat, conferentiarul francez Chilot si avocatul Petroianu. Raniti: d. senator George Tirnoveanu, dna Oroveanu si soferul St. Ionescu.
Una dintre cele mai groaznice nenorociri de automobil s-a intamplat marti noaptea intre statiile Circea si Pielesti. Trei persoane dintre cele mai cunoscute si-au gasit moartea in conditii infioratoare, iar alte trei sunt grav ranite. Au fost omorati: N.T. Oroveanu, fost deputat, conferentiarul francez Chilot si avocatul Petroianu. Raniti: d. senator George Tirnoveanu, dna Oroveanu si soferul St. Ionescu.
Cum s-a intamplat nenorocirea?
Cei sase (...) fusesera in automobil la mosia Lacrita a dlui Misu Popp, unde avusese loc un banchet in cinstea dlui Chilot. De acolo se intorceau spre Craiova, in automobil, condusi de d. deputat Misu Popp, care ii preceda intr-alt automobil. Pe la orele 12 si jumatate noaptea, intre statiile Circea si Pielesti, automobilul al doilea, condus de soferul St. Ionescu, voia sa treaca peste linia ferata. Din nenorocire insa, in clipa aceea, venea trenul de persoane No. 164 dinspre Craiova, ducandu-se spre Bucuresti. Botul masinii trenului a izbit automobilul sfaramandu-l. Imediat s-a oprit trenul si personalul precum si calatorii, dandu-se jos in mijlocul noptii, la lumina felinarelor, vazura un spectacol infiorator.
Trei cadavre si trei raniti
Pe tenderul masinii se aflau doua corpuri omenesti, dedesubt cadavrul insangerat al dlui Oroveanu, iar deasupra corpul soferului care era numai ranit. Mai departe, pe camp, se afla cadavrul groaznic mutilat al dlui Chilot, cu capul zdrobit, avand creierii risipiti pe o mare distanta. Cadavrul dlui Petroianu se afla langa un stalp de fier care indica kilometrii. Nenorocitul se izbise cu capul de acest indicator. Dna Oroveanu se afla numai lesinata si fiind readusa in simtire incepu sa se vaite de dureri cumplite la un picior. D. Senator George Tirnoveanu, a fost gasit langa linia ferata, foarte grav ranit. Imediat, cu foarte multa grija, ranitii au fost suiti in tren si dusi la spitalul din Bals. Cadavrele au fost lasate pe locul unde s-a intamplat groaznica nenorocire, pana la sosirea autoritatilor, care au fost urgent instiintate.
Urmarea accidentului
Trenul s-a departat dupa o ora de la intamplarea catastrofei, lasand in urma trei cadavre zdrobite, in mijlocul sfaramaturilor automobilului, pazite de cativa oameni de pe linie. Asupra calatorilor din vagoane nenorocirea a produs cea mai dureroasa impresie. Spectacolul fusese intr-adevar imfiorator. Toata lumea comenta mai cu seama groaznica moarte a dlui Chilot, venit de catva timp in tara, pentru a infiinta alianta franco-romana si care si-a gasit aici la noi un sfarsit asa de inspaimantator. (...)
Dl. locot.-colonel Garlesteanu, prefectul judetului Dolj (...) au fost ieri la fata locului. S-a dispus transportarea cadavrelor la Craiova. In acelasi timp, legatiunea franceza din Capitala a fost instiintata de accidentul intamplat, de pe urma careia si-a gasit moartea cetateanul francez Chilot.
Din "Dimineata", 22 iunie 1912; texte selectate de Veronica Bectas