x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Acum 100 de ani. Relativ la recensământ

Acum 100 de ani. Relativ la recensământ

18 Dec 2012   •   00:30

Un recensământ general este cu totul altceva decât mişcarea populaţiei, care se face anual. El cuprinde, pe lângă statistica populaţiunii şi pe aceea a clădirilor şi starea lor sanitară, precum şi pe aceea a profesiunilro etc. Şi cum toate aceste date nu pot fi culese la o singură vizită a agentului statistic, acesta va face trei asemenea vizite sau colinde: prima (...) când va culege date preliminare şi va căuta să-şi cunoască bine cele 35-40 sau 50 de case care formează secţia sa, a doua (...) când va culege toate datele relative la proprietăţi, locuinţe, împărţirea lor, starea lor sanitară şi a treia colindă (...) când va face adevărata numărătoare a sufletelor ce compun populaţia întregului Bucureşti. În cartierele mărginaşe, agenţii vor mai da o raită mai înainte, anunţând populaţia că a doua zi se face numărătoarea sufletelor, că e bine ca fiecare să fie acasă, ca să fie înscris.

De ce e important?
Importanţa unei aşa de mari şi complexe lucrări este de netăgăduit. Totuşi, nu toţi cetăţenii cunosc ce este un recensământ şi prea puţini sunt convinşi de importanţa lui. (...) Ei cred că numai statul are interes să cunoască numărul tinerilor în stare de a purta armele, numărul copiilor în vârstă de a urma la şcoală şi, mai ales, numărul contribuabililor. (...) Unii cred că vom avea război şi statul vrea să ştie pe ce efectiv se poate conta; alţii cred că vrea să se pună un bir nou (...). Datele statistice sunt de mare interes pentru viaţa socială şi politică a unui stat şi o greşeală sau o falsificare poate avea rele urmări. (...) Toţi trebuie să dea concurs statului, ca să merităm titlul de buni cetăţeni. (...)
Din “Universul”, 18 decembrie 1912; texte selectate de Magda Cristina Ursache

×