x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Acum 100 de ani. Retragerea unui artist

Acum 100 de ani. Retragerea unui artist

de Magda Cristina Ursache    |    08 Mai 2013   •   00:39
Acum 100 de ani. Retragerea unui artist

Zilele acestea artistul Ion Niculescu s-a retras de pe scena Teatrului Naţional. După o activitate neîntreruptă şi glorioasă de peste 25 de ani, după ce a dat Teatrului Naţional tinereţea, munca şi talentul său mare, Ion Niculescu părăseşte acest teatru în plină vigoare a talentului său, atunci când mai putea să dea încă viaţă la multe personaje şi să răspândească veselia adevărată şi admiraţia spectatorilor. Şi dacă toate reprezentaţiile de retragere au ceva trist în ele, fiindcă şi public şi actori se gândesc la ce a fost o dată cel ce părăseşte teatrul, la reprezentaţia de adio a lui Ion Niculescu se vedea numai regretul că un artist în plină putere a talentului lui se retrage de pe o scenă pe care avea un loc ce anevoie va putea fi umplut.

Gloria lui Ion Niculescu

Cu o vervă îndrăcită şi cu un talent neîntrecut, Niculescu a făcut să trăiască pe prima noastră scenă tipuri pe care spectatorul nu şi le poate închipui întrupate de un alt artist. Argan din „Bolnavul închipuit”, Georges Dandin, Boier Sbierea din „Răzvan şi Vidra”, Polonius din „Hamlet”, Pălărierul din „423”, Toma Necredinciosul, Tatăl din „Nepoţelul”, Caţavencu din „Scrisoarea pierdută”, au făcut să râdă generaţii întregi întrupate cu talentul aşa de spontan şi aşa de origjnal al lui Ion Niculescu.

Un Caţavencu ideal

Ion Niculescu avea un talent de compoziţie. Era destul să apară el pe scenă şi, înainte de a face un gest, de a spune o mişcare, sala se înveselea, fiindcă Ion Niculescu era din artiştii născuţi, nu făcuţi. Talentul său specific naţional a făcut să trăiască cu o extraordinară amploare, să ia proporţii de epopee figura aşa de românească a lui Caţavencu din „Scrisoarea pierdută”. Anevoie se va mai găsi un artist care să întrupeze cu atâta naturaleţe şi cu aşa bogăţie de mijloace, pe acest politician, unul din cele mai geniale tipuri ale marelui Caragiale şi una din cele mai de seamă creaţiuni ale marelui Niculescu.

Despărţirea (vremelnică?) de teatru

Dar să sperăm că despărţindu-se de Teatrul Naţional, Ion Niculescu nu va putea să se despartă şi de publicul care îl aşteaptş şi de rolurile pe care le-a întrupat cu atâta măiestrie. Retragerea sa de la Teatrul Naţional nu înseamnă probabil şi retragerea din viaţa artistică. A iubit prea mult această viaţă şi i-a dat prea multă strălucire, ca să consimtă s-o părăsească, atâta vreme cât ar putea să mai urce treptele scenei. Şi Ion Niculescu nu e încă la vârsta când scena e prea sus. De aceea, to face ţi admiratorii săi nădăjduiesc că nu e departe ziua când va face din nou sălile pline, să râdă în hohot şi să-l aplaude cu toată inima.

Cărţi şi reviste

Azi s-a pus în vânzare primul număr al bibliotecii literare „Germinal”, care conţine o nuvelă, „Nevestele lui Moş Dorogan”, datorată cunoscutului scriitor ţărănist I.C. Vissarion şi în care într-un grai de o neasemuită frumuseţe rustică, autorul dezvoltă teza amorului liber, prin prisma vederilor unui ţăran.

Din „Dimineaţa", 8 mai 1913; texte selectate de Magda Cristina Ursache
 

×
Subiecte în articol: acum 100 de ani