Aseară la orele 7 s-a făcut în una din sălile Universităţii, deschiderea cursului dlui N. Iorga. La prelegerea inaugurală a asistat un nou şi distins student, ASR Principele Carol. ASR a venit în sala de curs la orele 7 şi un sfert, fiind salutat de către noii săi colegi cu entuziaste şi îndelungate aplauze. În urma apelurilor dlui Cancel, preşedintele "Centrului Studenţesc", şi E. Diaconescu, secretarul "Centrului", studenţii s-au grăbit să vină într-un număr aşa de mare încât foarte mulţi au trebuit să stea în picioare. Principele Carol a luat loc în una din băncile din rândul întâi, în capul unui şir de studenţi.
Prelegerea dlui Iorga
D. Profesor şi-a început lecţiunea de deschidere a discursului printr-o salutare adresată distinsului student care şedea pentru întâia oară pe banca Universităţii. "Salut cu dragoste şi cu duioşie pe nou student care vine azi în mijlocul nostru şi în care îşi pune speranţele un întreg neam. Venirea sa aici e un respectuos prinos adus ştiinţei româneşti şi sunt fericit să văd acest gest făcut de Principele Carol, pe care-l ştiţi ca un suflet bun, drept şi nobi."
"Istoria Statelor Balcanice în veacul al XIX-lea"
"Trebuie să recunoaştem", a spus d. Iorga, începându-şi prelegerea, că sunt numeroase consideraţiile – dacă nu vrem să socotim totalitatea situaţiunii geografice din care reiese că România e o ţară balcanică, având nenumărate şi variate legături cu ţările din Peninsula Balcanică. Împrejurările speciale prin care trecem azi fac ca un curs de Istoria popoarelor balcanice să fie privit mai cu simpatie acum decât altădată. Dar rostul acestui curs, pe care am de gând să-l ţin la Universitate, nu e numai în simpatia sau antipatia cu care el e privit; rostul său cel mare e mai ales interesul deosebit şi plurilateral pe care-l înfăţişează".
Institutul Balcanic
"În institutul pe care acum câteva luni spuneam că voiesc să-l întemeiez în Bucureşti – şi pe care lumea l-a botezat Institutul Balcanic – voiam să dau un loc de frunte cursului pe care-l inaugurez aici, întemeindu-mă tot pe consideraţiunea că acest curs e de o însemnătate capitală" (...)
Greşelile Balcanilor
"Statele din Balcani au făcut greşeala de a-şi trata fiecare viaţa sa naţională şi de stat ca ceva distinct, fiecare rivalizând cu celălalt şi voind să se dezvolte singur. În istoria dezvoltării şi eliberării acestor popoare, neamul românesc a jucat un rol de cea mai mare însemnătate, un rol plin de greutăţi, de sacrificii şi de răspundere. Dacă aceste popoare nu voiesc întotdeauna să recunoască această participare a noastră, noi, respectând adevărul istoric, o menţionăm şi o dovedim (...)", a mai spus profesorul Nicolae Iorga.
Din "Universul", 5 noiembrie 1912; texte selectate de Tudor Cireş