Face parte din conducerea de elită a Societăţii Mondiale de Atac Cerebral-Vascular. Este membru a 27 de societăţi de neurologie din intreaga lume. A primit numeroase premii de excelenţă şi este coordonatorul neurologiei romaneşti. Academicianul Constantin Popa işi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere.

"Am caştigat un război..."

"Şi la aniversare, ca şi in zilele obişnuite, muncesc la spital, in laborator, in invăţămant, şi asta o fac de peste 35 de ani. Cel mai important este că după 10 ani am reuşit să transformăm Institutul de Boli Cerebro-Vasculare in Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neuro-Vasculare. Aceasta este una dintre cele mai importante realizări ale acestui an. Foarte important este, de asemenea, faptul că de-a lungul carierei mele am salvat de la moarte aproape o sută de mii de bolnavi. Am caştigat un război... Toţi romanii, care am avut şansa să facem parte din Romania şi să fim elevii marelui profesor Gheorghe Marinescu, cel care a infiinţat a doua clinică de neurologie din lume, avem un paşaport in alb pe care scrie: "Trecere liberă, semnat Gheorghe Marinescu". Nu pot să mă consider descendentul lui Marinescu. Ar fi o blasfemie. Povestea lui este unică. El a lucrat in Paris, la Hospital de la Salpetriere, şapte ani şi jumătate. Era elevul preferat al lui J. M. Charcot, intemeietorul neurologiei mondiale. Acesta a vrut să-l oprească la Paris, creandu-i toate condiţiile posibile. Răspunsul lui a fost atat de simplu şi atat de semnificativ: "Nu pot să răman aici. Vă mulţumesc! Mama mea este singură şi trebuie să o ajut. Plec acasă!". La 27 de ani am fost şi eu la Salpetriere, am dat concurs şi am lucrat acolo. Am predat la studenţi şi rezidenţi, am avut salon de bolnavi, laboratoare. Mărturisesc că a fost o reală plăcere să lucrez in marele "oraş al luminilor" şi mai ales in laboratoarele in care munceam de dimineaţă pană seara. Am făcut acolo peste 12 lucrări rămase in literatura ştiinţifică mondială. Sigur că eu eram la coadă sau la mijloc, dar asta nu mai conta. Pentru mine era o onoare că m-au băgat in seamă. Era o excepţie ca un roman să predea la francezi. Cand au văzut că ştiu ceva neurologie şi că am şi chef de treabă, acest lucru a contat foarte mult. M-au ales in Societatea Franceză de Neurologie, unde sunt şi acum membru. Ei sperau ca eu să răman acolo. Nu puteam să fac asta, pentru că distrugeam o intreagă familie. Acum nu mai regret că am ales Romania. Am regretat in anii '80. Faptul că nu am rămas acolo mi-a dat posibilitatea să mă lupt cu ce era aici şi am realizat pentru prima dată in Romania tot ce există nou in domeniul bolilor vasculare cerebrale. Abia acum ştiu mai bine sau foarte bine ce am de făcut..."