Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Adrian Păunescu sărbătoreşte astăzi 64 de ani.
Adrian Păunescu sărbătoreşte astăzi 64 de ani. Iată o confesiune de suflet:
"O strofă potrivită pentru această zi?
Eu n-am să mă fac bine niciodată,
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul bine-n ţara mea.
Am şi inceput poezia nouă: Aici şi tragedia s-a travestit in farsă, /Miroase-a paparudă şi a mirişte arsă.
Celor ce mă iubesc le transmit astăzi iubirea şi recunoştinţa mea. Celor ce nu mă iubesc - iubirea, inţelegerea şi răbdarea mea.
Firea mea s-a schimbat, o dată cu trecerea anilor. Sunt mai milos, mai tolerant, mai puţin congestionat faţă de adversari. Singura mea teamă e să nu afle micul tonomat cu guşă că implinesc 64 de ani şi să mă dea afară din Senat, din viaţă şi din eternitate. Vreţi să ştiţi dacă sunt la fel de vijelios? Am fost un cobai, mai căndva, al meteorologiei romăneşti de astăzi. Nu, nu sunt la fel de sprinten cum eram cănd mă temeam că n-o s-apuc să ajung alergător de cursă lungă. Ascund relaţii ilegale cu Continentul American şi cred că o să mă sancţioneze ficţionistul European Marty.
Mi-e tot mai dor să stau de vorbă cu părinţii mei, cărora le-am şi dedicat acest poem de disperare:
Telefon peste moarte
In lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lăngă mine
şi n-am ce număr să formez.
Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frănt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormănt.
De convorbiri cu ei sunt gata
şi in necunoscut mă zbat,
ii sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.
Au numere secrete parcă
şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.
Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvănt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pămănt.
Formez un număr, oarecare,
Intreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
şi nu mai vine inapoi.
Şi, vai, de-atăta timp incoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.
Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, cănd o fi să mor,
Am să vă caut in morminte,
Pe-un număr de interior.
9-10 iunie 2007 A.P.
Mă bucur că mi-am trăit viaţa cu dăruire şi urgenţă şi sunt trist că mi-am trăit viaţa cu dăruire şi urgenţă. In bucurie stă şi tristeţe. De mustrat, mă mustru pentru vremea pe care am pierdut-o, ca să-i conving pe pigmei că putem fi egali, dar şi ca să fie, şi ei, mai inţelegători cu mine, subglezinierii de ei. Dar mă opresc aici, să nu-mi crească guşa. E destul că am burtă.
Talentul ar avea nu o culoare, ci toate culorile, adică R.O.G.V.A.I.V.: Roşu, orange, galben, verde, albastru, indigo, violet.
Iubirea pentru bunica mea avea culoarea pămăntului in care s-a dus, iubirea pentru fetiţa mea, Ana Maria, are culoarea ochilor ei aparţinători de cer, iubirea pentru femeie - un fel de semafor multiplicat pentru fiecare dragoste pe care am trăit-o. Propriu-zis, nu ştiu ce culoare are iubirea pentru femeie. Că noaptea nu se văd culorile. Ce culoare are norocul? E tulbure. Loialitatea este roş-galben-albastră.
Ce cadou mi-aş dori? Să spun sincer? Un căţel Schnautzer-Uriaş, un telefon mobil LG sau Motorola sau Samsung sau Nokia (de ultimă serie) şi fruntea lui Guşă pe moneda (incă neinventată) de 0, 00000000000 1 PIN.
Am trăit toate schimbările necesare unui om matur pentru a supravieţui şi, in plus, sentimentul dureros că, aşa cum spunea, memorabil, poetul Mihalaş «Viaţa este opera noastră inevitabilă».
De visat nu mai visez doar o lume a competiţiei, cum visam in socialism, cănd competiţia lipsea dureros, ci şi o lume a dreptăţii şi a siguranţei zilei de măine, la care mă obligă prăpădul pe care-l trăim. Dacă aş porni-o din nou prin ţară cu Cenaclul? Numai să mai găsesc ţara acasă şi să nu mă prindă
cu vărsta mea ilicită vameşii vărstelor, guşandrii de serviciu, că parcă văd că nu scap viu de aceşti corifei embrionari. Cenaclul nu a murit. Oricum, seria de CD-uri lansată la inspiraţia "Jurnalului Naţional" va rectitori Cenaclul Flacăra pe ruinele noastre. Intr-o formă sau alta il voi relansa. La 20 de ani iubeam gloria, la 40 iubeam iubirea, la 64 iubesc totul (in cei 64 renasc şi cei 40 cănd iubeam iubirea).
La tot ceea ce v-am mărturisit, adaug găndurile mele bune, pentru toţi cei care au memorie, criterii şi bun-simţ. Doamne, ocroteşte-i pe romăni!"
Culoarea iubirii...
"...Iubirea pentru femeie - un fel de semafor multiplicat pentru fiecare dragoste pe care am trăit-o. Propriu-zis, nu ştiu ce culoare are iubirea pentru femeie. Că noaptea nu se văd culorile"
Adrian Păunescu
