Astăzi e ziua ta, Adriana Şchiopu

“«Ce să faci cu libertatea? Nu ţi-e frică de faptul că o să-ţi ocupe tot timpul?» Cam acolo ne aflăm noi...”
 
Omul trebuie să-şi amintească de starea de normalitate
 
A dat examen la Teatru pentru că asta şi-a dorit dintotdeauna. Adriana Şchiopu crede că actoria este o profesie care te consumă şi pe dinăuntru, şi pe dinafară. Se dăruieşte pe scenă într-o perfectă lecţie de verticalitate, la care noi, spectatorii, trebuie să luăm aminte. Teatrul a redevenit oaza spre care românii vin să-şi însenineze fruntea şi conştiinţa, ca pe vremea când Adriana Şchiopu debuta cu Olga Tudorache, într-un spectacol de referinţă pentru teatrul românesc, “Efectul razelor gama asupra anemonelor”, în regia Cătălinei Buzoianu. Mâna destinului a ţesut un alt debut miraculos, tot în regia doamnei Buzoianu, la distanţă de zeci de ani, de data aceasta al fiicei, Irina Rădulescu, piesa numindu-se “Furtuna”. Adriana Şchiopu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!
 “De când nu am vorbit am lucrat la un serial, dar şi la filmul de debut al unui tânăr, Paul Negoescu, «O lună în Thailanda». Acum filmez cu Horaţiu Mălăele şi am început repetiţiile la «D-ale carnavalului» în regia lui Dragoş Galgoţiu, unde joc Miţa Baston, la Teatrul Mic. Sălile sunt pline, vine lumea la teatru. Dispar valori în fiecare zi şi nu prea există nimic care să le înlocuiască. Încercăm să rămânem optimişti însă.

Îi sfătuiesc pe cititorii dumneavoastră să vină la teatru, pentru că pe posturi e scandal politic care nu ne interesează întrucât nici pe ei nu-i interesează de noi. Trebuie să strângem rândurile cei care suntem mai puţin interesaţi de mărcile de genţi şi mai mult de o carte bună, un concert, un spectacol de operă. Cam atât ne-a mai rămas.

Mă bucur că şi sălile de concert sunt pline. Am fost de curând, la Sala Radio, la un concert al unui tânăr violoncelist, băiatul lui Marin Cazacu, Ştefan. Sala era plină şi de tineret, dar şi de oameni de toate vârstele. La Operă se întâmplă la fel. Ateneul e mereu plin, lumea are nevoie şi este şi singura modalitate de a rezista bombardamentului mediatic pestriţ, circului politic pestriţ, din care nu întrezăreşti nici un gând către noi, populaţia. Vorba lui Caragiale: meseni... Suntem consideraţi meseni...

Ce a mai rămas din presă e interesată de vedetele secolului XXI. Aproape că vreau să trec neobservată, evit să dau interviuri sau să apar pe posturi. Vreau să apar numai dacă e să-mi fac meseria, să apar ca actriţă. În rest nu-mi place. Nu-mi place ce se întâmplă.
Calitatea esenţială a unui om cred că este să fie om... Omul trebuie să-şi amintească de starea de normalitate. Nici comunicare nu mai există. Este epoca sms-urilor în care tu practic nu auzi vocea celui cu care vrei să vorbeşti. Pot să rog pe cineva să dea un sms şi să răspundă în locul meu. Vocea umană are şi ea rolul ei. Totul e în viteză. Cu cât eşti crescut pe stradă şi eşti de-al maidanului îţi este mai uşor. Cu cât ai şi puţină educaţie, puţină cultură, îţi este mai greu. Totul e agresiv, totul e violent, totul e vulgar. Aşa că te mai duci la un concert, o operă... ca să-ţi aduci aminte că eşti om... Te agăţi de o carte bună...

Pe vremuri erau câteva facultăţi şi să fii student, să intri la o facultate presupunea un examen, o exigenţă. Acum doar dacă nu vrei nu faci facultate. Oricine face, oricine termină. Nu contează dacă te duci sau nu la cursuri, înveţi, nu înveţi. Plăteşti şi termini. În acelaşi timp puţină lume face ceva. Avea D.R. Popescu un personaj cu o replică interesantă. Cineva spunea că vrea să fie liber, iar personajul respectiv răspundea: «Dar ce să faci cu libertatea? Nu ţi-e frică de faptul că o să-ţi ocupe tot timpul?» Cam acolo ne aflăm noi...
De ziua mea filmez cu Horaţiu Mălăele. E la al doilea film. I-am văzut şi «Nunta mută» şi mi-a plăcut foarte mult. E un artist...”