A vazut ieri jumatatea goala a paharului, asa cum spune el, pentru ca a adaugat un an in plus varstei. Dar aniversarea nu a fost numai prilej de evaluat neimplinirile, caci i-a adus si o mare bucurie: revederea Toscanei, locul care ii place cel mai mult de pe lume. Criticul de film Alex Leo Serban a implinit 46 de ani.
"Deviza mea e ca nu regret nimic"
"Am obiceiul ca, atunci cand implinesc niste ani, sa vad jumatatea goala a paharului. Din fericire, in restul anului, vad jumatatea plina, asa ca, foarte sincer, pentru mine ziua in care mai implinesc un an e o zi destul de melancolica. Unii spun ca timpul trece mai repede, altii, ca trece mai incet. Probabil ca trece asa cum trebuie sa treaca. Este perceptia noastra cea care pune pe cantar mai multe sau mai putine greutati. A fost un an plin, deci, fiind plin, evident ca atarna mai greu, dar multe dintre lucrurile acestea pline care au tras cantarul in jos au fost lucruri placute. Am introdus in viata mea un ritual, incepand de anul trecut sau de chiar acum doi ani, nu mai tin minte exact, imi fac cadou mici calatorii.
Intamplarea face ca, exact in perioada aceasta, cand imi aniversez ziua, sa existe un festival de scurtmetraj in locul in care mie imi place cel mai mult de pe lumea asta, Toscana. Imi doresc sa reusesc sa imi traiesc viata la fel de placut ca si pana acum. Sanatatea e ca un fel de saltea pneumatica, adica trebuie sa te lasi bine pe ea si sa te duca unde vrei sa te duca. Ziua aceasta imi da o stare de melancolie, ca nu e placut, adica viata merge spre finish, nu merge spre inceput, dar in rest incerc sa uit ca este o zi deosebita, facandu-mi-o cat mai obisnuita si umpland-o cu lucruri placute. Imi fac planuri si, in general, ca toti Racii, nu prea suport sa mi se dea peste cap in ultima clipa. In anul ce s-a incheiat, am avut bucuria de a fi invitat in emisiunea lui Bernard Pivot, «Double Je». Era un vis secret al meu, pe care nici macar nu-l luam prea in serios... Iata insa ca s-a realizat!
Nu sunt o persoana cu mari ambitii, am avut ambitii mici care mi s-au implinit. Ce mi-am dorit s-a realizat. Ma bucur ca sunt in continuare inconjurat de prieteni buni, de familie si de niste colegi extraordinari. Fiind obisnuit cu o viata destul de nepasatoare, pot sa spun, in momentul in care intervin mici accidente, pentru mine sunt niste mari tragedii si toti cei din jurul meu ma cam iau la misto pe tema asta, spunandu-mi de regula: «Cum, in lume sunt tragedii adevarate, si tu te plangi ca nu stiu ce nu ti-a iesit?». Dar ma rog, asta sunt eu. Deviza mea e ca nu regret nimic. Consider ca si lucrurile bune, si cele rele iti ofera experienta care te ajuta pe mai departe."
Citește pe Antena3.ro