Astăzi e ziua ta... Alexandru Arşinel!

M-aş lăsa în voia întâmplării... O personalitate de excepţie, un actor deosebit, iubit de toate categoriile de public... Alexandru Arşinel împlineşte astăzi 70 de ani. La mulţi ani!

Întâmplarea a jucat un rol imens în viaţa mea, am simţit ştiu eu... umbrela lui Dumnezeu. Dumnezeu m-a ajutat şi, în mod progresiv, mi-a dat de la an la an satisfacţiile vârstei şi ale realizărilor. La 70 de ani, cred că pot să mă consider un om împlinit, cu o familie fericită, cu copii, nepoţi şi cu un public care încă mă mai doreşte şi, mai ales, cu o soţie care mă acceptă şi care, dincolo de supărările pe care i le mai fac din când în când, mă iubeşte la fel ca la început. Şi pe care o iubesc la fel, pentru că în ceea ce priveşte realizările mele, ea a avut un rol important. Foarte important pentru mine a fost să respect ceea ce am promis, să-mi respect angajamentele, indiferent că ele au fost legate de teatru sau de ordin sufletesc. Mi-am respectat familia şi am luptat pentru ea, am respectat teatrul în care am trăit o viaţă întreagă şi m-am luptat pentru destinul lui, mi-am respectat prieteniile. În general am încercat să mă ţin de cuvânt. Nu regret nimic din ceea ce văd în urmă şi îmi leg speranţele că voi vedea lucruri mult mai bune decât cele pe care le văd astăzi. Dacă ar fi să o iau de la început, m-aş lăsa în voia întâmplării, pentru că aş avea tot mintea de început. Repet, întâmplarea a avut un rol mare în viaţa mea. Cineva acolo Sus mi-a îndrumat paşii şi satisfacţiile pe care le trăiesc astăzi. Cred că aş fi mult mai aproape de copii şi de familia mea, în măsura în care aş putea face aceeaşi meserie. Vrând-nevrând această meserie mi-a răpit mult din timpul petrecut alături de familia mea. Dar s-a creat totuşi un climat pozitiv între mine şi familia mea, între mine şi obligaţiile mele de familie. La 20 de ani nu ştiu dacă iubeam ceva, dar cred că tinereţea era lucrul cel mai minunat. Eram student la Institutul de Teatru şi aveam un statut mai special, ne bucuram de admiraţia celorlalţi studenţi, aveam vacanţe minunate, chiar şi atunci când mergeam la muncă patriotică. Iubeam tot ceea ce era legat de tinereţe. La 40 de ani au apărut copiii, familia, iubeam o anumită situaţie socială pentru care m-am luptat şi pe care începusem să o încropesc. Aveam o casă, doi copii, nu-mi era rău. La 70 de ani, există mereu ceva care îţi umple viaţa şi îţi dă dreptul la speranţe. Au apărut nepoţeii, copiii căsătoriţi, la casele lor. Şi eu, şi soţia mea ne bucurăm de tot ce ne oferă viaţa. Iar eu, poate, am ceva în plus, fiindcă simt că publicul ţine la mine. Mi-e dor de tot ce este legat de anii tinereţii, de părinţii mei, de fratele meu, de prietenii care au dispărut, de nebuniile pe care le făceam cu prietenii şi familia, de glume, de tot ceea ce nu se mai poate întoarce... Acum, la 70 de ani, îmi doresc în mod public să mai mulţumesc o dată jumătăţii mele.