Astăzi e ziua ta, Ana-Maria Păunescu

S-a născut într-o zi de Crăciun, atunci când Moşul vine cu daruri, astfel că familia Păunescu a fost binecuvântată cu o copilă ce poartă în privire strălucirea cerului senin. Ana-Maria Păunescu împlineşte la 25 decembrie 24 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Las acest an să cadă în destinul meu exact aşa cum a fost
“Credeam că motoarele care mă duc înainte, chiar dacă în faţa ochilor nu văd decât negru, s-au oprit acum câţiva ani. Acum, însă, înţeleg. Există mai multe astfel de motoare în jurul meu. Sau mai sus de mine. Unul dintre ele mă căuta, undeva, la un colţ de stradă, la un colţ de lume. Aştepta să mă înveţe iarăşi să mă bucur, să mă aducă înapoi pe linia corectă, pe linia de pe care am fost doborâtă fără să mi se ceară părerea acum câţiva ani. Altul îmi deschide uşa mereu acasă, când vin târziu sau când vin devreme, îmi spune că sunt un copil bun şi-mi răspunde de fiecare dată când e greu şi când numai o mamă aude plânsul. Altul îmi dă putere şi mă încurajează, bărbăteşte, frăţeşte, ca-ntre băieţi, cu sfaturi la ceas de seară şi cu îmbrăţişări furate în căldura casei noastre. Altul e format din două bucăţi şi locuieşte la Deva, acolo unde nimic nu e imposibil şi unde totul redevine curat. Altul mă ţine sus, oferindu-mi şansa să scriu şi să încerc, având încredere în literele care-mi compun răspunsurile şi părerile, fiind alături de familia noastră, necondiţionat. Altul e ţesut din prietenie şi din respect, din doruri şi din plâns, din aritmii şi din acorduri. Alt motor se compune din lume, din câmpiile din Oltenia mea dragă, din munţii Ardealului nostru puternic, din poezie şi din cântec, din curaj şi din emoţie, din marea tuturor şi din drumuri neprogramate. Şi mai am un motor. Cu multe trepte de viteză. Care s-a mutat, spun unii, în Ceruri. Dar pe care eu îl simt tot mai aproape de noi.

În rest, viaţa mă duce înainte de la sine. Probabil are şi ea motorul ei, independent de suferinţele sau de bucuriile noastre. Probabil că simte şi ea nebuniile pe care le facem, frânele pe care ni le punem singuri, suspinele pe care le îngânăm la ceas de seară. Eu nu am fost, în aceşti douăzeci şi ceva de ani de viaţă, un om al riscului. Nebuniile inspirate sunt bucurii simple pentru mine. A pleca până la munte, când nu e voie, a dormi mai mult, când sună alarmele lumii în jur, a pune în joc tot, de dragul oamenilor. Şi, totuşi, la ora aceasta a bilanţului, găsesc în harta anului meu o nebunie inspirată pe care am făcut-o noi, eu şi cealaltă jumătate a proiectului, atunci când am hotărât că e nevoie de nişte seri curate, adevărate, de folk, poezie, teatru, dialog. Aşa s-a născut “Folk La Unu’ – Sufrageria Artiştilor”, locul în care, din septembrie încoace, au fost gazde artişti incredibili şi în care, de anul viitor, vom face tot posibilul să construim şi mai mult”, mărturiseşte Ana-Maria Păunescu.

“Dacă ar trebui să aleg un singur moment din acest an trăit ciudat, contrastant, probabil că aş cădea în tentaţia banalului şi aş lua la întâmplare o scenă cu zâmbet şi cu suflet împăcat. Prefer, de aceea, să las acest an să cadă în destinul meu exact aşa cum a fost: greu, tăios, emoţionant, tragic, vesel, dramatic, luminos, amuzant, curajos, liber, încruntat, viscolitor, răscolitor, enervant, sentimental, voios, enigmatic, inconstant, dar viu.

Împlinesc 24 de ani şi mă uit înapoi cu teamă. Îl caut des pe tata. Şi îi caut des pe ceilalţi oameni dragi care s-au grăbit spre celălalt loc. În faţa morţii, încă nu am învăţat să mă resemnez. Încă nu am învăţat să pierd lupta cu frigul din cimitire. Am trăit relativ puţin, dar am simţit mult. Şi pot să spun, cu deplină responsabilitate, că, din toate, la finalul zilei, la finalul anotimpului, la finalul aniversării, la finalul vieţii, de multe ori nu rămân decât extremele: zâmbetul şi lacrima. Aşadar, mai bine încercăm să ne bucurăm. Ar fi păcat să îndoim ninsoarea cu lacrimi”.