Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deviza sa în viaţă este inspirată de Sfântul Francisc de Sales - "Dacă greşesc, vreau să greşesc din prea multă bunătate decât din prea multă asprime", iar deviza în artă este inspirată de Sfântul Augustin - "Învaţă să dansezi, altfel îngerii din cer nu vor şti ce să facă cu tine". Regizorul Teatrului Naţional Radiofonic, Attila Vizauer, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Îi urăm "La mulţi ani!".
"Iubesc cu disperare teatrul..."
"La 20 de ani eram în armată şi răsfoiam almanahul «Cinema», citeam interviurile cu tinerii care luaseră examenul de admitere la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Regie. Atunci nu mă aflam printre ei şi sufeream. Iubeam cu disperare teatrul şi visam că odată va veni şi vremea mea. Scriam poezii, dar nu convingeam pe nimeni, nici măcar pe redactorii responsabili cu rubrica dedicată cititorilor.
La 30 de ani am câştigat primul (şi ultimul) premiu pentru poezie, premiul revistei Tribuna. A venit însă prea târziu, pentru că, tot atunci, am fost admis la Academia de Teatru şi Film, Facultatea de Teatru, secţia Regie. Eram în culmea fericirii, iubeam cu disperare teatrul şi visul meu s-a împlinit. Am avut totuşi o revelaţie în clipele acelea, viaţa celor din jur continua firesc. Nu s-au tras focuri de artificii, maşinile şi clădirile nu erau ornate cu steguleţe de sărbătoare, nu s-a făcut gaură în cer. Să ştiţi că am privit cerul de multe ori în ziua aceea.
La 40 de ani am câştigat premiul secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru pentru cea mai bună piesă radiofonică a anului cu «Dumnezeu binecuvântează America» de Petre Barbu. Era prima piesă radiofonică pe care o regizasem. Iubeam cu disperare teatrul şi descopeream savoarea acestui miraculos gen al artei teatrale care se exprimă numai prin sunet.
La 50 de ani sunt (din nou) invitat în juriul de preselecţie al galei «Hop». Unii dintre tinerii actori vor câştiga marele premiu, poate vor fi şi focuri de artificii. Apoi vor descoperi că nu s-a făcut gaură în cer, că fiecare moment al vieţii lor este un hop, iar peste 20-30 de ani vor spune şi ei cum spun eu acum: «Iubesc cu disperare teatrul şi îmi construiesc proiectul (regizoral, în cazul meu) pentru următorul deceniu»."
