ASTĂZI E ZIUA TA... Bobby Stoica

“Muzica,un cer tropical pe strofe”
Consideră că trenul în cariera unui artist se opreşte din goana sa exact în momentul în care acesta încetează să mai caute lucruri noi... Bobby Stoica, clăparul apreciatei trupe Voltaj, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“În urmă cu ceva ani aveam obiceiul să ne strângem într-un parc anume, sub o salcie anume, să cântăm toată ziua cu chitarele şi să povestim.

Pe vremea aceea eram la Piteşti, iar «şeful» găştii de prieteni de atunci era un tip care ştia pe dinafară toate cântecele din lume. Şi nu e o exagerare...

Îl cheamă Robert Turcescu.

Aveam 14 ani şi am hotărât că asta vreau să fac cu viaţa mea: muzică. Cam aşa se desfăşoară – pe «repede-nainte» –  povestea destinului meu muzical. Ar fi putut fi altfel...

Să trăiesc în altă perioadă? Poate că aş alege anii ’70... Cred că toţi am fost atraşi de asta... Aş alege astfel pentru libertate şi creativitate. Altă perioadă ar fi cam peste vreo 50 de ani. Sunt tare curios ce va fi cu muzica post-digitală.

ÎMPĂCARE CU SINE
Este dificil să defineşti în câteva cuvinte calităţile unui artist şi mai ales de ce ai nevoie pentru a fi mereu... pe podium. În primul rând, cred că e nevoie de împăcare cu sine. Ar mai fi talent, preocupare, cărţi, talent... talent. Sunetele trebuie să vină din interior fără a urma tipare, iar cântecele mele spun poveşti decupate din viaţa reală. Pentru mine, muzica este bleu precum cerul tropical pe strofe, câteodată verde deschis şi viu ca şi câmpiile de orez pe părţile de mijloc şi de obicei roşiatică la refren ca răsăritul din Vama Veche.

O SCRISOARE... DIN VIAŢĂ
Muzica m-a făcut să mă trezesc vioi în fiecare dimineaţă, să mă uit cu mulţumire în oglinda de la baie şi să merg cu drag la «locul de muncă». Iar dacă vine vorba de aprecierea publicului... mă voi opri la un episod care mi-a rămas tipărit în minte. O mărturie onestă, spusă din suflet: «Scrisoare» este piesa noastrăăă... a mea şi a prietenei mele... ne-am împăcat cu ea... ne-am şi despărţit cu ea...!».  

Nu îţi mai lua modele! Destinul trupei Voltaj este comun, probabil refrenul cu «Am să trec şi peste asta». În mare măsură consider că e general valabil pentru noi, românii, implicit şi pentru mine. Ca să închei într-un spirit ce poartă numele Voltaj, îmi urez de ziua mea: «Nimic nu trebuie, dom’ Bobby»... sau «Mai pen rai» în thai. Poate că dacă l-aş privi acum pe adolescentul Bobby Stoica i-aş spune exact aşa: «Nu te tunde! Nu îţi mai lua modele, trebuie oricum să le schimbi peste câţiva ani!»“ (Roxana Vintilă)