Astăzi e ziua ta: Crina Mureşan

Lumea din care vine, cea din Maramures, este calma, asezata, se manifesta fara incrancenare. "Prin comparatie, cand am venit in Bucuresti mi s-a parut groaznic. Poate de aceea nici nu-mi trecea prin cap sa dau la teatru. Ideea i-a apartinut tatalui meu si totul s-a produs atat de repede ca nici nu am avut timp sa ma dezmeticesc! M-am hotarat sambata si luni era ultima zi de inscriere. Era ultima sansa! A fost un moment de nebunie! Cand am sosit in Bucuresti mi-am zis ca eu aici nu as putea trai vreodata! Numai ca destinul meu era altul...', povestea actrita. Crina Muresan implineste maine 42 de ani. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!'

"Mi-ar fi placut sa fiu o particula dintr-un cric, acesta ar trebui sa fie o inventie formidabila, care sa ridice nivelul moral si spiritual al acestui popor'
Nu joaca in seriale, nu face reclame si, in general, este stanjenita cand apare in public. Pe scena, cand este singura cu rolul sau, se simte protejata de intunericul care o separa de sala. Desi are dupa ea cea mai frumoasa meserie din lume, cel mai mult i-ar placea sa stea in curte, pe sezlong si sa citeasca, iar seara sa mearga la Festivalul "George Enescu', daca ar fi in fiecare zi. "Ma uit la emisiunile de politica si ma enervez foarte tare. Sunt o fiinta contradictorie si dificila. E un cosmar cand trebuie sa ma imbrac sa ies din casa, pentru ca am lucruri putine si ieftine, iar pe cele scumpe mi-e mila sa le imbrac. Mi-e frica de rolurile mari si mi-e groaza de cele mici. Ma cert cu regizorii cu care lucrez, desi ii respect sau ii iubesc, dupa caz. Nu-mi place sa scriu despre mine, desi imi place sa se scrie bine de mine. Nu alerg dupa succes, dar nici nu mi-ar displacea sa-l am. Cel mai drag rol imi este cel din «Elizaveta Bam», poate pentru ca ma identific cu el in sensul in care ma consider o fiinta nevinovata pe care cineva o haituieste tot timpul', ne marturisea apreciata actrita.

"Daca m-ar intreba cineva, ce ai facut cu viata ta pana acum, n-as sti ce sa-i raspund pentru ca nu stiu sa raspund la cea care se impune inaintea ei - de ce ti-a fost data? Ce ne mana pe noi in lupta, in viata asta, ce ne face sa vrem sa traim azi, maine, poimaine si tot asa pana la sfarsit? Ooooo, o gramada de lucruri ar spune lumea. Copii de crescut, bani de adunat, talente de aratat, iubirea fata de cei dragi, de langa noi, credinta si multe, multe altele – Ce ai facut cu viata ta pana acum? Nu stiu, am trait-o!, as raspunde la prima mana si usor enervata. Ce o sa faci cu viata ta de acum incolo? - Ma lasi? Am s-o traiesc fireste!, as raspunde si mai enervata. Adevarul e ca ma inconforteaza intrebarea fiindca nu ma stiu sa-mi fi dorit ceva cu dinandinsul pentru mine, dar stiu ce mi-as fi dorit si ce mi-ar fi placut sa fac si sa fiu si anume o particula dintr-un cric, care ar trebui sa fie o inventie formidabila, care sa ridice nivelul moral si spiritual al acestui popor. E mult, e putin, e ridicol, e pompos si ce daca e? Ce? La urma urmei, am si eu dreptul sa-mi doresc ceva, chiar daca acel ceva pare formidabil de imposibil!'