Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Îşi iubeşte cu durere ţara, o reprezintă onorabil în toate împrejurările, este o imagine luminoasă şi curată. Îşi vorbeşte limba cu graţie, eleganţă şi har. Pur şi simplu, Delia Budeanu... Astăzi îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
“Totul e să fii la locul potrivit la momentul potrivit. Eu nu am fost...”
A vrut să uite şi în mare parte a reuşit. “Cartea mea, LIVE, apărută la editura Vremea, a însemnat desprinderea de trecut, de propriul trecut. A fost un exerciţiu obligatoriu, trebuia să mă explic. Nu a fost o bucurie, am scris-o cu durere. Faci acest exerciţiu cu tine însuţi când acesta e toxic. Altfel, tezaurizezi cu sfinţenie. Am funcţionat ca un robot perfect. Mi-am reprimat propria natură şi am pus în loc automatisme care rezolvau de la sine încurcăturile, situaţiile neprevăzute. De pildă, o dată a explodat un proiector deasupra capului meu şi cioburile fierbinţi au căzut la câţiva mm de obrazul meu drept. Eram în mijlocul unui anunţ la ora cea mai vizionată a serii, sâmbăta, înainte de serialul «Dallas». Nu am clipit. Am explicat sec ce s-a întâmplat, am cerut scuze pentru zgomotul oribil şi am continuat fraza ca şi când nimic nu s-ar întâmplat. Ani de zile nu ni se punea numele. Publicul nu ştia cum ne numim. Eram postul. Puteţi înţelege? Mă tem că nu. Imaginile cu mine în anii ’80 îmi declanşează un acelaşi gând: totul e să fii la locul potrivit la momentul potrivit. Eu nu am fost. În absenţa libertăţii de opţiune devenim ce se poate, nu ce am putea deveni”, ne povestea legenda Televiziunii Române, Delia Budeanu.
În televiziunea din România, azi, cuvintele sale nu sunt înţelese de o mare parte din public, cel care face audienţa... “Există un sondaj în acest sens. Varianta electronică e viitorul mass-media aici şi în restul lumii. Internet, imagine, viteză. Acumulare de informaţie fără răgazul procesării acesteia. Vizite online, amor online, divorţ online, negocieri online, sinucideri online. Cu sufletul la gură se va trăi, se va decide şi se va muri. Timpul gândului, cu temei, s-a încheiat. Din acest motiv nu ştim spre ce ne îndreptăm. Lumea e zgâlţâită din temelii. Fericiţi doar cei care cred cu adevărat, pentru că ei nu se sperie şi nu se clatină...”
Nu şi-a dorit premii niciodată. “Chiar m-am întrebat de ce. Am văzut oameni fără merite încununaţi cu premii, oportunişti mediocri, cu CV-uri interminabile în care premiile nu se mai sfârşeau. Şi cred că mai e un motiv. Un premiu pune un fel de punct. Până azi ai fost foarte bun, iată premiul. Eu nu vreau să pun punct. Am oroare de punct. Într-un fel acesta e anticamera sfârşitului.”
Dacă aşteaptă ceva miraculos e o Românie demnă. “Aştept ziua în care un român să fie tratat în afara ţării cu respect. Mi-au plăcut întotdeauna himerele. Asta e cea mai mare, nu?”
