Astăzi e ziua ta, Delia Budeanu

Numele ei nu are nevoie de nici o prezentare. Se confundă cu televiziunea, cu profesionalismul în televiziune. Îndrăgita Delia Budeanu împlineşte astăzi 65 de ani. La mulţi ani!

“Pe marginea vieţii mele, privind-o, mă simt mai bine ca oricând”
Crede în miracole. E un miracol că este. Că suntem.
“Talentul e un «dat» de undeva de sus care fără noroc (acel «a fi la momentul şi locul potrivit sub privirea cui ştie să te vadă») se pierde. E «recuperabil» în timp, în cazuri excepţionale şi nu în toate domeniile.
Cred că totul e miracol. Mintea şi puterile noastre sunt limitate, oricât ne-ar susura valul de filozofi adulaţi de toată planeta că putem controla Întregul luându-ne pe noi în stăpânire, mental şi spiritual. Întregul doar prin miracol poate fi salvat. Noi, da, avem pârghii nebănuite în a ne cunoaşte şi tenta limitele. Hazardul care îţi scoate în cale omul potrivit ţine de miracol, fie că vorbim de carieră sau viaţa particulară. Omul potrivit e acel om care te «descifrează», îţi percepe potenţialul, contează pe tine, îţi dă încrederea sa. Ai nevoie de un singur om care să creadă în tine. În clipa aceea ai un punct de sprijin şi poţi cuceri lumea. Lui, acelui om, îi vei demonstra zilnic că nu a greşit alegându-te! Partener de viaţă, mentor profesional sau doar cel ce te-a descoperit între alţi o mie, acel om valorează un univers. Universul tău pe care urmează să-l construieşti. Trădarea lui va duce la căderea ta în timp, nerecunoştinţa fiind una din cele mai mari grozăvii ce întinează o fiinţă. Interesant este că, deşi iertat de acel unic om, nerecunoscătorul nu va fi iertat de Pronia cerească. Ea nu uită şi nu iartă.
Toate aceste observaţii nu le-am citit, le-am trăit. Din fericire am cultul recunoştinţei.

Viaţa mea nu a fost un şir de nebunii inspirate. Nici nu avea cum să fie. Nu am nici merite, dar nici inerţii pe care să mi le imput. De ce? De la 22 ani până la 49, Televiziunea m-a preluat, transformat, măcinat şi sublimat. Următorii cinci ani de emisiuni culturale la Antena 2 şi Money Channel au însemnat o universitate. Săptămânal am documentat subiecte de o diversitate voit aiuritoare, un puzzle cultural condimentat, savuros, sever articulat în cele mai mici detalii. Nu-mi lipseşte showul propriu zis, îmi lipseşte documentarea disciplinată, zilnică şi oamenii minunaţi din faţa mea.

Dacă Trustul Intact mi-ar da libertatea să scriu cartea după aceste emisiuni, aş face-o cu o uriaşă plăcere. Editura cu care am vorbit mi-a cerut acest lucru, emisiunile fiind proprietetea trustului. Dacă nebuniile inspirate fac deliciul retrospectivei multora dintre noi, recunosc că, deşi m-au tentat toate, iniţierea aceasta în regimul comunist mi-a fost interzisă. Mie şi nu numai mie.

Nu alegem anul, locul, ziua, ora în care apărem pe lume. Apărem prin hazard, trăim amprentaţi de n factori conjuncturali pentru a «ieşi» din scenă, într-o zi, pur şi simplu, exact ca la «venire». Intervalul, viaţa, e tot ce ni s-a dat.

Copilăria mi-a fost şi fericită şi nefericită. Adolescenţa, la fel. Deloc scutită de clipe nefaste, mereu salvată prin miracol exact când mă aşteptam mai puţin şi în modul cel mai neaşteptat. Cred în miracole. E un miracol că sunt. Că suntem. Sunt produsul unui şir de deznodăminte fericite. Pauza actuală e un dar spre a-mi scrie a doua carte. Bucuria întâlnirii cu mine, azi, e deplină.
Pe marginea vieţii mele, privind-o, mă simt mai bine ca oricând. Mai tânără ca oricând.

Cred în inteligenţă, rafinament, decenţă, pudrate cu o anumită privire. Lumea e cu susul în jos, dar nu mă las contaminată. Opuneţi rezistenţă Răului manifest sau tacit, public sau «de sine», aşteptaţi cu răbdare replica finală a Proniei cereşti! Să rămânem conectaţi în refuzul Răului! Puterea gândului e mai mare decât putem bănui. Ce ar fi să aflăm? Dacă nu noi, copiii noştri, dacă nu ei, nepoţii...”