Una dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate artiste, vedetă tv, jurată în cadrul competiţiei muzicale internaţionale X Factor România, Delia Matache împlineşte astăzi 32 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
Vreau să transmit trăiri reale, cu care oamenii se pot identifica
“Sunt recunoscătoare pentru şansa pe care o am de a mă putea exprima artistic şi că pot trăi frumos şi creativ”
“Îmi place să trăiesc frumos. Îmi place să călătoresc, să explorez locuri noi, să revăd locuri dragi. Sunt absolut îndrăgostită de Asia şi tot ce are ea de oferit. De la oameni, până la peisaje, tradiţii şi culturi atât de diferite faţă de-ale noastre, până la mâncarea specială, fructe de care nu mai auzisem şi magazine de unde poţi cumpăra lucruri altfel, unice. Vin aici în fiecare an, în ianuarie, e locul unde mă regăsesc şi unde mă simt cel mai bine.
Când nu călătoresc, timpul meu este dedicat muzicii şi carierei mele de artist. Merg în studiouri, compun atât muzică, cât şi linii şi versuri. Îmi place să cânt ceva la care ştiu că am lucrat şi am contribuit ca şi muzician, dar şi sentimental. Vreau să transmit trăiri reale şi sentimente cu care oamenii se pot identifica.
Publicul şi fanii mei mă pot vedea în concertele pe care le susţin în toată ţara. Am mereu agenda plină, fie că sunt concerte, fie că apar pe TV, fie că sunt şedinţe foto. Nu pot să definesc concret începutul carierei mele. Au fost vremuri frumoase, cu momente magice. Totul s-a întâmplat parcă peste noapte şi mi-a plăcut din primul moment. Pentru asta m-am născut. Eu am crescut într-o familie de muzicieni şi de mică am avut contact cu tot ce înseamnă asta. De mică am urmat şcoli de muzică, terminând cu Conservatorul şi ştiu să cânt la trei instrumente: pian, flaut şi nai.
Oamenii ar trebui să ştie că sunt o persoană sinceră şi aşa cum mă văd la televizor, în concerte şi pe facebook, aşa sunt şi în realitate: efervescentă, haioasă şi muzicală. A fi artist în România nu e neapărat greu, dar presupune mult mai multă muncă decât îşi imaginează lumea. Treaba nu se termină după ce ai înregistrat o melodie. Sunt ore întregi pe care le petreci în studiouri, şedinţe foto, apariţii TV, drumuri lungi către concerte, îngrijire personală… şi asta pentru că mereu trebuie să arăţi foarte bine şi conform look-ului pe care îl promovezi. Uneori e obositor şi simt că nu am pauze, dar e frumos şi nu îmi pot imagina altfel viaţa. Unii fac asta pentru faimă, pentru premii, dar pentru mine astea nu au fost niciodată un necesar. Sunt recunoscătoare pentru şansa pe care o am de a mă putea exprima artistic şi că pot trăi frumos şi creativ.
Pentru mine, 32 e doar un număr. Mă simt mai energică decât acum 10 ani. Viaţa e frumoasă şi îmi doresc să fie în continuare cel puţin la fel de frumoasă. Am tot ce îmi doresc şi muncesc în continuare pentru tot ceea ce îmi place.”