O cariera sportiva plina de momente unice, impliniri sufletesti, momente de cumpana… dar toate au dus undeva, pe prima treapta a podiumului! Astazi, presedintele Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret (ANST), Doina Melinte, implineste 55 de ani. La multi ani!
'Perioada aceasta reprezinta foarte mult pentru mine, in fiecare an, de cate ori ajung sa sarbatoresc un astfel de eveniment, ma gandesc la cat de implinita sufleteste sunt, am o fiica, o familie care imi este in permanenta alaturi si, mai mult, incerc sa-mi fac o retrospectiva a activitatii mele profesionale. Apoi, urmeaza concluzia – a meritat ori ba!
Mai mult imi face placere sa fiu alaturi de oamenii din subordine, salariati sau colegi, cum doriti sa-i numiti. La ANST inteleg bine ce inseamna ca aceasta institutie sa functioneze in parametrii normali, nu spun foarte bine, am o responsabilitate pe care impreuna cu ei doresc sa mentinem principiile unui mare performer – munca, perseverenta si valoare individuala.
Am daruit mult din viata mea sportului de inalta performanta, detin record mondial, am castigat tot ce este posibil in cariera mea profesionala si pot spune ca mi-am dorit ca sa fiu mereu cea mai buna. Viata de sportiv este una linistita, pentru ca exista doar o singura alee pentru a deveni cel mai bun, aleea muncii, dedicatiei si a dorintei de a razbi!
De cand am preluat functia de presedinte la ANST am acceptat aceasta provocare, fiind om din sport, printre alte atuuri aveam si experienta administrativa. Imi doresc sa rezolv problemele ivite din sport si tineret, sa fiu aproape de federatiile sportive, cluburi sportive, DJTS si Case de Cultura ale Studentilor. Revigorarea sportului este foarte importanta, vreau sa fiu alaturi de marii nostri sportive, si mai ales de noua generatie de tineri care trebuie sustinuta atat organizatoric, cat si financiar. Educatia nonformala a tinerei generatii este responsabilitatea noastra pentru a pregati liderii societatii de maine. Perioada aceasta stim cu totii ca este una dificila nu numai pentru sportul romanesc, avand in vedere criza economica mondiala! De aceea trebuie sa avem multa intelegere, rabdare, sa ne gospodarim cu mare atentie si cu chibzuinta! Ne dorim ca in anul 2012 sa obtinem rezultaltate memorabile la JO prin tinerii si sportivii nostri care ne vor reprezenta cu onoare!
Sunt singura atleta din Romania care detine un record mondial, obtinut in 1990, la East Rutherford, pentru cea mai buna performanta la proba de o mila. Am obtinut peste 300 de medalii la JO, CM, CE, JMU, JB, CN. Am participat la patru Olimpiade de vara (aur la Los Angeles 1984 – 800 metri, si argint la 1.500 m la aceleasi JO), opt editii de Grand Slam, unde am obtinut de 31 de ori locul 1, 11 prezente la Campionatele Europene (cinci medalii de aur, una de argint, doua de bronz), sapte participari la Campionate Mondiale (doua medalii de aur, una de bronz). Am condus 16 ani destinele sportului bacauan, ca director al DJTS, vicepresedinte al FR de Atletism – din 2005, secretar de stat pe probleme de sport in MTS – iulie 2009/martie 2010.
In prezent sunt presedintele Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret (ANST) din cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS). Cat despre dezamagiri profesionale... La Roma, Campionatul Mondial de Atletism in 1987 nu am obtinut medalia pe care mi-o doream enorm, am terminat pe locul 4, am plans de necaz, dar dupa doua saptamani am aflat de la organizatori ca la un control doping sportiva de pe locul 3 a fost depistata pozitiv si uite asa am intrat in posesia medaliei de bronz.
Sunt implinita atat ca femeie, cat si ca mama, Bunul Dumnezeu a dorit ca eu sa o am pe Daiana, acum in varsta de 17 ani, un diamant care imi apartine! Pentru ea imi doresc sa fie realizata profesional, sa aiba un viitor plin de oportunitati si un echilibru al vietii bine stabilit, pentru asta ii acord atentia cuvenita si credeti-ma ca nu sunt indulgenta!!!… Trebuie sa fie stralucitoare! Pe langa acest aspect am o familie unita care ma mentine intr-o forma foarte clara, pozitiva si plina de viata!
As vrea ca viitoarele generatii sa stie ca Doina Melinte a fost una dintre cele mai mari atlete din lume, a obtinut toate titlurile care pot fi castigate de un sportiv, campioana nationala, balcanica, europeana, mondiala si olimpica.
Intrebarea care nu mi-a fost adresata niciodata? Cati dintre antrenorii care m-au antrenat au simtit si au avut incredere in mine, ca sportiva, ca pot deveni campioana olimpica? Toti, va pot spune!
Imi doresc ca bunatatea, toleranta si linistea sufleteasca sa faca parte din prioritatile noastre pentru viitorul copiilor nostri.'