Astăzi e ziua ta, Dorel Vişan

Dorel Vişan are un fel de drum numai al său, un destin care ţine de felul de a vedea al lucrurilor, de scormonirea legilor fundamentale ale firii şi înţelegerea lor şi relaţia armonioasă cu ele. Şi-a iubit rolurile din “Iacob”, apoi Creangă, din “Un bulgăre de humă”, “Moromeţii”, “Cel mai iubit dintre pământeni” şi “Senatorul melcilor”, dar nu e mai puţin adevărat că-şi iubeşte stupina moştenită de la tatăl său, pentru că înainte de toate Dorel Vişan rămâne un om, un om în adevăratul sens al cuvântului. Un reper, un actor înzestrat cu har, a primit nenumărate recunoaşteri internaţionale ale talentului său şi în planul poeziei, căci astfel a găsit de cuviinţă să-şi aşeze în cuvinte credinţa, astfel şi-a revărsat simţirea. Pentru că astăzi împlineşte 77 de ani, Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Cine mai spune «Patria mea e limba română», cum a spus Nichita Stănescu?”
Pe cei care nu-l iubesc, nu-i urăşte, singuri se îndepărtează
“Generaţia tânără nu mai are conştiinţa limbii române şi a iubirii faţă de ţară, foarte repede s-a înstrăinat. Mă doare când îi aud pe tineri folosind alte cuvinte care nu sunt mai frumoase decât corespondentele lor în limba română. E mai frumos să spui slujbă sau serviciu decât job. Odobescu spunea că într-o ţară în care sunt prea multe cuvinte străine se fac primii paşii spre pieire şi uite că nu învăţăm din marii noştri luminaţi, marii noştri dascăli, marile noastre valori. Au dispărut apărătorii limbii române, valorile care să apere valoarea. Au devenit valoroase lucruri care nu erau nimic. Cine mai spune «Patria mea e limba română», cum a spus Nichita Stănescu? Cine o mai apără? După plecarea în infinit a profesorului George Pruteanu n-a mai fost nimeni. Nu mai vorbeşte nimeni de limba română. Este trist. Aici e necazul, dar probabil că merităm această soartă.

A fost o dorinţă de-a mea, să scriu poezie psalmică, pentru că e mai deosebită decât celelalte poezii. Psalmii şi relaţia aceasta de apropiere de Dumnezeu într-o formă care aproape că nu e religioasă, ci una foarte specială, care tot în iubire îşi are rădăcinile şi în conştiinţă. Dumnezeu numai prin conştiinţă poate fi descoperit. Relaţia adevărată este să-L cauţi pe Dumnezeu în interiorul tău. Aşa am ajuns la această relaţie de conştiinţă, unică, în care omul îşi găseşte alinare, în care îşi găseşte locul când simte că este în rătăcire. Am finalul unui Psalm care spune «Doamne, să accepţi ca de câte ori sunt singur să mă întorc la tine». Psalmii m-au încărcat cu un anumit fel de a înţelege viaţa, cu un anumit fel de înţelegere, de care vorbeam, şi pe care l-am predat mai departe copiilor mei, studenţilor mei, prietenilor şi aşa mai departe, tuturor celor care au vrut să primească. Ca un fel de motto al vieţii mele a rămas vorba mamei, o femeie foarte simplă, dar trăitoare în mediul acela unde relaţia cu Dumnezeu era altfel, «Copile, cine nu te iubeşte nu te merită!» Pe cei care nu mă iubesc, eu nu-i urăsc, dar singuri se îndepărtează. Cred că de aici vine acea vorbă «Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi».  Aproapele tău nu este semenul tău, nu omul în general, ci este omul care are aceeaşi conştiinţă cu tine, omul care merge pe aceleaşi căi. Pe acela trebuie să-l iubeşti ca pe tine însuţi. Pe omul care merge pe alte căi nu poţi să-l iubeşti, pentru că nu ai aceleaşi scopuri. Scopul vieţii este şi scopul omului, de a crea mereu fericire pentru el şi pentru semenii lui. Şi relaţia cu Dumnezeu. Fără aceste două scopuri, viaţa nu are nici o valoare.

Oamenii consideră aşa, la prima mână, că libertatea este posibilitatea de a face ce vor, dar libertatea este posibilitatea de a face ce trebuie. Aş putea spune chiar că libertatea este conştiinţă şi conştiinţa este libertate. Omul poate fi liber numai când se cunoaşte pe sine, când se stăpâneşte pe sine, când nu mai depinde de nici o dorinţă, cum spunea Seneca, de nici o acţiune, ci coboară soarta la el. Atunci este omul liber. Ceea ce se întâmplă astăzi cu libertatea este o mare confuzie. Lumea nouă îndeamnă mereu pe om să fie liber într-o formă în care îl răscoleşte spre anarhie şi nu spre libertate. Din cauza asta s-au schimbat foarte mult relaţiile care se bazează pe iubire”.