Astăzi e ziua ta, Doru Tufiş

Nume de referinţă al muzicii uşoare româneşti, fost component al formaţiei “Mondial”, interpret al celebrei piese “Nataşa”, Doru Tufiş împlineşte sâmbătă 63 de ani. Îi urăm “La mulţi ani!”

“Artistul adevărat se vinde şi trăieşte pentru aplauze”
La 63 de ani, ca orice artist, se simte tânăr
“Cu ocazia zilei mele de naştere, 21 iunie, îi salut pe cititorii dumneavoastră şi pe cei ce admiră creaţia şi arta mea.

Poate mulţi ar vrea să ştie ce mai face Doru Tufiş. Face multe! Ziua mă ocup de conservarea şi promovarea culturii romilor, în calitate de director al Centrului Naţional de Cultură a Romilor - Romano Kher. E un tezaur care trebuie fructificat pentru a îmbunătăţi imaginea romilor, iar, în ce priveşte tradiţiile, obiceiurile şi arta lor, au cu ce se lăuda, atâta timp cât au dat patrimoniului cultural universal valori ca: Charlie Chaplin, Yul Bryner, Django Reinhard, Ion Voicu şi lista e lungă, lungă, lungă!

Ca artist, cânt în fiecare seară la LOCANTA JARIŞTEA de 10 ani şi la diverse evenimente. Pentru publicul larg e greu să mă asculte acolo. Preţuri de lux, pentru oameni cu bani şi turişti străini. Rămân evenimentele la care sunt solicitat să răspund, pentru marele public, difuzările la radio şi apariţii TV destul de rare.

Mulţi îmi pun întrebarea de ce nu mai apar pe posturi (radio, TV) mai des?
Dacă posturile comerciale româneşti sunt hăţuite de killeri ai culturii noastre, disperaţi ai ratingului, radactori impostori şi analfabeţi muzicali, făuritori de artişti de carton, de talk-show-ri care tâmpesc tinerii, cu scandaluri sexuale ale pseudovedetelor, apărute ca ciupercile după ploaie, care peştesc fetiţele în chiloţi şi bocanci şi alte paţachine ce se autointitulează, cu un tupeu de nedescris, artişti. Oare cine le permite asta?

Pentru cei ce nu ştiu ce înseamnă sound forge (falsificare de sunet, modificare), calculatorul poate pune pe note recitarea unor creând imaginea falsă că fătuca cu bocanci cântă! Asta primesc, mai ales tinerii, înşelaţi fiind că fătuca sau flăcăul şi cântă! Sunt şi excepţii, respectabile.

În acest timp, artiştii adevăraţi, cu un CV profesional impresionant şi valoros, sunt intenţionat daţi deoparte, vezi Doamne că ar fi .

Vă imaginaţi ce ar însemna în America sau în Anglia, sau oriunde, să nu mai asculţi la radio sau să vizionezi la TV, Elvis Presley, Frank Sinatra, Nat King Cole, Mahalia Jackson, Ella Fitzgerald, Beatles, Rolling Stones, Led Zepelin, Deep Purple şi alte sute de nume uriaşe, care constituie cultura acelor naţiuni. Adică cum? Să-şi renege cultura? Să fractureze continuitatea ei? Să-şi piardă identitatea? Ar îndrăzni cineva să spună că e cultural ce se întâmplă acum, faţă de ceea ce s-a petrecut până ca uzurpătorii să arunce în neant ceea ce, fără discuţie, reprezintă, pentru multe generaţii, valoare, bun simţ, educaţie, artă, poezie, identitate naţională. Unii artişti români care au bucurat publicul zeci de ani şi unii încă îl mai bucură, din fericire, nici nu mai figurează cu înregistrările în fonotecă, măcar, a Radioului Naţional, institutie responsabilă de stocarea patrimoniului cultural românesc (mari interpreţi, mari actori), dar şi de difuzarea lui către publicul larg.  Majoritatea au fost izolaţi în uitare, îndepărtaţi publicului. Şi ei ce să facă? Îmbătrânesc şi mor. Iar singura lor moştenire începe să dispară. Admir TVR2 pentru grija cu care păstrează în arhivă marile valori culturale româneşti! Şi un lucru extraordinar, care contribuie benefic, este youtube, unde poţi să mai afli cine au fost, şi mai sunt, adevarăţii slujitori ai artelor. Şi cinste românilor care postează documente, ba chiar crează videoclipuri, fără vreun avantaj, ci doar din conştiinţă naţională şi bun gust artistic.

Mă gândesc la condiţia artistului adevărat care, în viaţa de zi cu zi, e ca un copil. Toată viaţa. Doar pe scenă devine leu. El se vinde şi trăieşte pentru aplauze, cât despre
bani, ceva acolo, puţin sau mult, se bucură doar că poate trăi o vreme, pentru că mulţi mor în sărăcie.

Paţachinele şi impostorii cer, nejustificat, mii de euro pentru ei, impresari, producători, pentru un eveniment. Sunt şi excepţii, e drept, dar ăştia ştiu carte. Ei trebuie respectaţi şi e bine că există.

E drept, s-au schimbat multe. Au apărut bani mulţi din sponsorizări, publicitate comercială, box-office-ul artistic a fixat nişte standarde ale onorariilor care au crescut imens faţă de anii ‘90, ce să mai vorbim de înainte de ‘89. Dar nu banii sunt prima supărare  a marilor valori încă în viaţă, ci recunoaşterea lor publică şi respectul acordat prin difuzarea lor, măcar pe posturile publice. Prin asta şi recompensarea lor financiară, din drepturile de autor şi drepturile conexe. Unii pot încă să mai lucreze, alţii sunt vai de ei, bolnavi. Neputincioşi, cu o listă de medicamente la căpătâi. Dar ei au depus în Patrimoniul Cultural valori exact ca la o bancă la care ar trebui să producă o dobândă, ca o recompensă. Şi asta prin difuzarea creaţiei lor. E vorba de o restituire a adevărului artistic, a calităţii şi a unei reveniri a bunului simţ. Un act de reeducare a bunului gust care a luat-o razna. Se difuzează muzică pe texte agramate, subculturale, preferate poeziei adevărate. Trăiască maneaua! Sex, droguri, pornografie, orgii! Asta am luat drept bun de la democraţii consacrate? Cu ce ne-am ales? Capitalismul oferă un maxim de oportunităţi pentru omenire. Leagănul culturii universale e la ei, în mare parte. Doamne, cum şi-l mai protejează de atacurile kitchului, ignoranţei şi falsului!

Sunt multe de spus şi doar cu câteva  lucruri făcute nu ar mai fi trebuit să scriu acest eseu despre întoarcerea la rădăcini.

Personal, nu am a mă plânge şi, doar din solidaritate,  din îngrijorare şi cu speranţa că ne vom însănătoşi moral şi spiritual, că nu sunt singur în tot ce am spus, nici în faţa celor din generaţia mea şi nici în faţa multor tineri ce gândesc sănătos şi sunt interesaţi în repararea a ceea ce eu numesc fractură culturală, închei prin a vă spune că, împlinind 63 de ani, mă simt, biologic, conform vârstei, şi totuşi puternic, spiritual, ca orice artist,  mă simt tânăr, uneori mai şi copilăresc. Faptul că sunt licenţiat în drept mă ajută să devin pragmatic instantaneu, atunci când este cazul. Am convingerea că Guvernul actual va rezolva cât se poate efectele crizei în aşa fel încât, într-un termen scurt, populaţia să aibă o viaţă mai bună. Pentru că un popor cu bunăstare are artişti bogaţi.  Asta sper şi mulţumesc Jurnalului Naţional, ca unui bun prieten, pentru urarea de .”