“Astăzi e ziua ta...”: Ducu Bertzi

Apreciatul artist Ducu Bertzi împlineşte mîine 53 de ani.

Oamenii vin şi-i mulţumesc că există… La un moment dat, cineva i-a spus că avea de gînd să se sinucidă şi că l-a convins prin muzica sa că viaţa e frumoasă aşa, cu toate durerile ei. Apreciatul artist Ducu Bertzi împlineşte mîine 53 de ani.

“Cînd eram mic, mama mea (la sugestia unor prietene) mi-a spus Ducu fiindcă tot timpul fugeam şi spuneam «duc,duc,duc». Cînd am cîştigat primul festival de folk, iar premiul era în obiecte, nu în bani, mi-am ales ca premiu o valiză. Visam să plec departe, «să mă duc», şi acest obiect îmi era extrem de necesar. Primul meu album şi care a avut şi cel mai mare succes s-a numit «Dor de ducă». Am sesizat că este un titlu care mă caracterizează întru totul. Anul acesta ziua mea o sărbătoresc tot pe drum: între Sighet (unde m-am născut) şi Bucureşti (locul unde stau de 30 de ani). Şi voi ajunge pînă în seară la Bucureşti, ca să fiu aproape de un alt sărbătorit al zilei – Leonard Cohen. Am «tinerit zdravăn» pe muzica lui Cohen şi niciodată nu am crezut că s-ar putea să-l ascult live de ziua mea şi-a lui.

Iubesc poezia, am citit multă poezie şi acum, după ani, realizez că multe dintre versurile pe care le-am ales dintr-un imbold, la un moment dat, au devenit realitate în timp. Ciudat cum m-au însoţit fără să conştientizez. Muzica folk înseamnă în primul rînd poezie, apoi vine muzica să dea culoare versului. Nu multă lume mai simte, mai are timp pentru a simţi, dar tot reuşesc să-i trezesc şi să le amintesc că sînt în primul rînd oameni cu bucurii şi suferinţe, cu deznădejdi şi speranţe. Şi, cînd realizez că am reuşit pentru cîteva clipe să-i fac să înţeleagă cine sînt cu adevărat, mă bucur. Înseamnă că menirea mea de artist s-a îndeplinit încă o dată.

Sînt fericit că am crescut împreună cu Theodora doi copii frumoşi spiritual, Maura şi Rareş. Sînt cea mai mare bucurie a mea. Şi cîntecele mele le pot considera, de asemenea, ca pe nişte copii. Am avut grijă de toţi, unii sînt mari şi se descurcă, pe alţii încă trebuie să-i susţin. Aşa sînt cîntecele, nişte copii. Iar chitara cu forma ei aduce a trup de femeie pe care cu drag îl ţii în braţe. Totul e viaţă. Nu regret nimic, nu am vrut vreodată să fac vreun rău, am iubit oamenii, poate uneori nemeritat de mult, dar nu-mi pare rău. Am dat de la mine, nu am luat de la ei. Dacă mă uit la mine nu pot spune decît «ai grijă cum calci, să nu te spargi». Ce să-mi doresc, ce aş putea să mai primesc? Nu mi-a dat Dumnezeu destul?”