“Infinitul de deasupra Terrei…”
Primul cosmonaut român, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române, Dumitru
Dorin Prunariu, împlineşte mâine 56 de ani. Îi urăm la “La mulţi ani!”.
“Infinitul de deasupra Terrei…”
Primul cosmonaut român, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române, Dumitru Dorin Prunariu, împlineşte mâine 56 de ani. Îi urăm la “La mulţi ani!”.
“Oricărei persoane responsabile, notorietatea îi aduce numeroase obligaţii publice. Pe lângă activitatea profesională curentă, reprezentând un domeniu de activitate complex, care aduce numeroase noutăţi societăţii, trebuie să răspund solicitărilor de informare asupra unor evenimente astronautice, de la programe spaţiale internaţionale la implicaţiile României în activităţile cosmice europene, şi ajungând până la analiza consecinţelor trecerii unor corpuri cereşti periculos de aproape de Terra. Deplasările oficiale, cât şi interviurile, apariţiile la televiziune îmi ocupă suficient de mult timp în afara programului obişnuit, pentru a nu avea vreme să mă bucur cât aş dori de prezenţa nepoţilor sau a unor prieteni apropiaţi. De exemplu, participând zilele trecute la Seattle, Statul Washington, la reuniunea anuală a astronauţilor, a trebuit într-o singură zi să mă întâlnesc cu peste o mie de elevi din trei şcoli, să fac prezentări şi să răspund întrebărilor lor. Pentru tineri, interesul pentru lumea fascinantă a ştiinţelor spaţiale şi a zborurilor cosmice este mare şi trezeşte noi pasiuni. Înainte de a ajunge în SUA am participat la Bruxelles la reuniunea Comitetului Comisiei Europene pentru Sisteme Satelitare de Navigaţie Globală, în care sunt reprezentantul oficial al României, o activitate importantă, cu implicaţii pentru toate ţările europene. Mai nou, după toată experienţa acumulată, pentru a ajunge la un nivel superior de decizie şi implicare socială, am decis să mă reorientez mai mult spre casă şi să candidez pentru o poziţie de senator în oraşul meu natal, Braşov.
Mă gândesc retrospectiv că toate acestea au început în copilărie, cu dorinţa mea de a ajunge cât mai aproape de infinitul de deasupra Terrei, iar mai consistent acum treizeci de ani, când, devenit deja inginer de aviaţie, am trecut cu succes de o selecţie dură şi solicitantă şi am început pregătirea efectivă pentru un zbor cosmic, pregătire care avea să dureze trei ani.
Întâmplător, anul acesta împlinesc exact dublul vârstei pe care o aveam când am devenit al 103-lea pământean care a reprezentat omenirea în spaţiul cosmic. Dacă ar fi să-mi fac singur o urare de ziua mea, în mod sigur mi-aş ura ceva imposibil deocamdată de realizat, şi anume să mă retrag într-o viaţă liniştită”.
Citește pe Antena3.ro