Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Una dintre minunile gimnasticii româneşti, şi nu numai, Ecaterina Szabo împlineşte astăzi 45 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
“În România mă simt cu adevărat acasă”
Născută în localitatea Zagon, judeţul Covasna, sărbătorita noastră a început Şcoala Generală la Oneşti, sub îndrumarea antrenorilor Karoly Bela şi Marta. Era prima şcoală din lume specializată în gimnastică. Din două în două săptămâni parcurgea distanţa de 70 km până acasă. “Periodic mă vizitau părinţii. A fost o perioadă dificilă a vieţii mele. M-au rupt de familie, prieteni, copilărie. Totul era calculat. Aveam voie să mâncăm foarte puţin. Cine nu ţinea pasul era imediat eliminat. Ne cântăreau de mai multe ori într-o zi. Măsurile erau extrem de severe. Aceasta a fost şi cheia succesului”, povestea Ecaterina Szabo într-un interviu.
Primele succese ale gimnastei Ecaterina Szabo au venit în anul 1983. Medalia de aur la sol la Campionatul Mondial de la Budapesta şi cele două medalii de aur la paralele şi sol, la Campionatul European de la Göteborg, au făcut din ea una dintre favoritele la titlul olimpic de la Los Angeles (1984). “Mă doare că am obţinut doar argintul la individual compus, meritam mai mult. Bucuria a durat două-trei minute, cât mi s-a cântat imnul. Când am coborât, mi-am dat seama că de mâine începe totul de la început”, îşi amintea fosta glorie a gimnasticii mondiale.
La revenirea în ţară a fost ignorată complet. “Nici nu aveam pretenţia să mă aştepte vreo fanfară. Politicienii au început să îmbrăţişeze membrii echipei, fără să mă bage în seamă, deşi adusesem ţării patru medalii de aur, iar România s-a clasat pe podium. Nu m-au plimbat prin ţară, cum o făcuseră cu Nadia Comăneci cu opt ani în urmă. Nu m-a întrebat nimeni cum a fost, cum m-am simţit. N-am fost primită de Ceauşescu, nici nu mi-am dorit asta vreodată. Am fost primită ca o campioană doar în satul meu, Zagon, de localnici şi de oameni din împrejurimi, care au dorit să îmi mulţumească. Au fost câţiva care mi-au scris poezii, iar secretarul de partid a rezolvat să-mi fie zugrăvită camera. Sătenii ne-au umplut curtea de flori. Am primit scrisori de la oameni, dar atât.”
După Olimpiada de la Seul, din 1988, Katy Szabo s-a retras. “N-am rămas cu nici un beneficiu financiar după atâţia ani de gimnastică. Am reînceput de la 0. Am realizat totul pe picioarele mele. Am obţinut licenţa de antrenor şi am profesat la Deva, unde am descoperit câteva talente. Am plecat în Franţa cu soţul meu şi ne-am stabilit în localitatea Chemallieres, unde am profesat ca antrenor. Aici mi s-au născut copiii, Lorenzo şi Zeno. La şcoală, pe Lorenzo l-au rugat să numească un erou, iar el m-a numit pe mine. Pentru astfel de momente merită să trăieşti”, spunea Katy Szabo.
În urmă cu trei ani, fosta mare gimnastă, “următoarea Nadia”, aşa cum a fost numită, a suferit o operaţie la coloană, însă durerile nu îi dau pace nici astăzi. Îi este dor de perioada când antrena. Îi lipsesc copiii, sala de sport, competiţiile. “Când vor ajunge copiii mei pe picioarele lor o să mă întorc acasă definitiv, alături de soţul meu. Atunci voi putea să compensez copilăria pierdută din cauza gimnasticii. Aici se odihnesc părinţii mei, aici mă simt cu adevărat acasă”, spune fosta sportivă.
