Astăzi e ziua ta... Eugen Caminschi!

Eugen Caminschi, chitaristul trupei Vama, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naş­tere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Vreau să dau ce-mi doresc să am…"
"Am avut şi mai am câteva concerte de club, unele dintre ele fiind chiar cu caracter aniversar. Sâmbăta trecută am cântat împreună cu încă patru Vărsători – Florin Ochescu, Berti Barbera, Mugurel Diaconescu şi Nicu Patoi la Clubul Big Mamou, sub acelaşi titlu cu care ne-am obiş­nuit deja fanii de blues, «Petrecerea Văr­sătorilor», şi se pare că vom mai avea încă unul de gen la Piteşti, la Club «Hush», la data de 20 februarie. Astăzi cânt la «Live Becker Brau» cu Vama – de altfel, primul concert pe anul acesta în compania bunilor mei colegi – Tudor Chirilă, Lucian Cioargă, Raul Kusak şi Dan Opriş. În acelaşi timp sunt ocupat cu deschiderea unui nou club de blues, «City Blues», prima mea nebunie de acest gen, împreună cu Mugurel Diaconescu şi Dan Matei, doi dintre cei mai buni prieteni ai mei.

Apropierea mea de muzică s-a produs acum 34 de ani, când am luat primele mele lecţii de vioară de la tatăl meu. Ulterior, la vârsta de 12 ani am cunoscut chitara, care a rămas şi va rămâne pasiunea mea. Cariera mea de «scenă» a început practic în 1992, alături de Sorin Chifiriuc şi grupul Electric Red Roosters, şi a continuat mai târziu în Black Cat, A.G. Weienberger Blues Machine, Big Mamou, Blues Cafe, Mircea Vintilă, Vama Veche, Alexandru Andrieş, VH 2.

Conjunctura actuală a muzicii româneşti nu este cea mai feri­cită, date fiind şi problemele sociale şi politico-monetare care în mod normal ar trebui să stea la antipodul artei, dar ne afectează în mod indirect din lipsa unui complex ce se află în spatele artiştilor şi pe care unii îl numesc industria muzicală. De aceea, showbiz-ul din România are un traiect haotic şi distructiv pentru adevăratele valori. Nu am pretenţia că sunt în posesia adevărului, dar percepţia mea despre un artist în adevăratul sens al cuvântului este că se deosebeşte în primul rând prin lipsa de trufie, dincolo de harul primit, şi prin dorinţa lui de împlinire materializată de ceea ce lasă în urma lui în studio sau pe scenă. Într-un singur cuvânt – respect – pentru publicul lui şi pentru colegii de scenă.

Îmi este greu să fac un top al împlinirilor mele profesionale pentru că oriunde am cântat am pus suflet şi am dat ce aveam mai bun, în funcţie de circumstanţele avute. Dezamăgirile sunt împărtăşite numai duhovnicului. Ca în orice pasiune pe care vrei s-o păstrezi, cele mai frumoase amintiri sunt legate de nebunia trăită la început – un amestec de naivitate şi efervescenţă ce nu au legătură cu nici o lege dată, dar care te fac să înţelegi de ce merită să continui. În timp, ajungi să te schimbi, devenind mai raţional şi mai cumpătat cu alegerile tale. De aceea, visul meu este să nu pierd ce mi-a fost dat şi să dau ce-mi doresc să am."