Astăzi e ziua ta... Gabriel Chifu!

"Sunt pasionat să reconstitui emoţii, stări de graţie trăite, sunt un căutător împătimit de pepite aurifere uitate prin straturile memoriei, sunt «un colecţionar de intensităţi sufleteşti». Mă simt foarte bogat prin amintirile mele...", ne-a mărturisit scriitorul, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor, Gabriel Chifu. Astăzi împlineşte 56 de ani. La mulţi ani!

"Un ins care fără scris nu are rost"
"În preajma zilei de naştere, energia mea inte­lectuală, dar şi cea fizică tind spre maximum.
În această perioadă lucrez mai cu folos, scriu mai inspirat, primesc veşti bune. Ascult, mărturisesc, de această mistică a zodiilor, cred că, atunci când se apropie aniversarea fiecăruia dintre noi, aştrii se conjugă benefic şi ne influenţează direct precarele făpturi, transmiţându-ne o secretă putere de natură subtilă. Strict, în afară de munca obişnuită de la Uniunea Scriitorilor şi de la revista România literară, acum scriu poeme, scriu diverse articole, am reînceput un roman (De ce l-am reînceput? Fiindcă mi s-a distrus laptopul şi - sună cunoscut, dar asta e! - am pierdut ce scrisesem în ultima vreme...).


SUNT UN OM CARE ÎNVAŢĂ MEREU, UN OM DE ÎNCERCARE
Dacă aş fi întrebat cine sunt, dincolo de datele exterioare, oficiale şi nu neapărat reprezentative (am fost ales de curând vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor şi tot de curând am schimbat revista Ramuri cu alta, România literară, unde sunt director adjunct), aş răspunde, încercând abrupt să rezum, că sunt un-ins-care-scrie, un ins dependent de text, un ins care fără scris, fără literatură nu are rost. Dar, deşi practic de atâta vreme meşteşugul acesta al scrisului, nu sunt capabil să dau sfaturi, să spun care sunt cele mai importante lucruri pe care le-am deprins în acest domeniu: nu sunt un învăţător, sunt un om care învaţă mereu, un om de încercare, un om care de aceea scrie ca să descopere mereu ceva nou, ceva care până atunci nu făcea parte din învăţătură, ceva care atunci se iveşte, impredictibil, prodigios. Însă sunt în măsură să confirm (iată, mă contrazic, căci şi aceasta e o învăţătură) că despre orice se poate scrie poezie, din moment ce poezia este tocmai o mărturie esenţială despre viaţa şi moartea noastră.


NU PRICEP DECĂT ÎNŢELESUL A PATRU VERBE - A CĂLĂTORI, A SCRIE, A IUBI, A CREDE
La 56 de ani sunt şi eu în situaţia, inedită pentru mine, altfel veche de când lumea, de a constata că vârsta din cartea de identitate nu coincide cu vârsta sufletească: interior am rămas nu chiar în copilărie, ci undeva la ieşirea din adolescenţă; am o mare poftă de a trăi şi de a face, numai că, de la un moment dat, trupul începe să se împotrivească, nu mai îndeplineşte ca o maşinărie nemţească dorinţele minţii şi ale inimii. Dar şi la 20 de ani, şi la 40 de ani, şi astăzi e valabil, cu mici diferenţe de nuanţă, un anume adevăr personal: De fapt, eu nu pricep decât înţelesul a patru verbe - a călători, a scrie, a iubi, a crede. În cartea pe care am publicat-o anul trecut, «Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de Gabriel Chifu trăită şi tot de el povestită», lămuresc, sper, ce rol au aceste patru verbe în existenţa mea şi cum se leagă între ele.

Astăzi, când împlinesc 56 de ani şi mă aflu într-un loc frumos împreună cu fiinţa cea mai apropiată, cea mai dragă, nu mi-e dor de ceva anume, mă simt împlinit şi-mpăcat, dar mi-e dor de câteva persoane pe care le-am pierdut, pe unele fiindcă s-au stins, pe altele din slăbiciunea mea."