Astăzi e ziua ta: Gabriela Firea. "Am fost şi mă consider încă, parţial, acaparată de meseria de jurnalist, care este una de vocaţie"

Gabriela Firea implineste astazi 40 de ani. La multi ani!

'Anul acesta este unul cu totul si cu totul deosebit, pentru ca aparitia unui copil in viata unui cuplu este o minune, o binecuvantare de la Dumnezeu! Toata atentia mea si a sotului meu este indreptata catre David Petru, zis Tzari, bebelusul nostru de nici 2 luni (pe 20 iulie le implineste). A fost foarte cuminte la botez si suntem tare mandri de el. Uitasem, dupa aproape 17 ani, ca miscarile, respiratia, ganguritul, chiar plansul unui copil atat de mic ­ tot comportamentul lui ­ este ca o poezie, o incantare, as sta numai cu el toata viata, dar stiu ca trebuie sa ma port ca o mama responsabila si moderna, nu acaparatoare si plictisitoare. Ziua mea, 13 iulie, ma gaseste foarte fericita, dar nu pentru ca am primit cine stie ce cadou luxos sau ca voi organiza o petrecere cum nu s-a mai vazut, ci pentru darul de la viata: noul membru al familiei noastre. David Petru va fi invitatul special la aniversarea mea.

Inainte, programul meu era legat de serviciu, in primul rand, pentru ca Tudor este mare. Il duceam dimineata la scoala (acum trece in clasa a 11-a de liceu) si pe urma mergeam direct la publicatiile Saptamana financiara si Financiarul. Iar dupa-amiaza, porneam cu energie catre Antena 3, unde realizam Stirea Zilei, seara de seara. Acum, desi sunt in continuare conectata la tot ceea ce inseamna actualitatea zilei ­ presa e un virus care nu se trateaza asa usor ­ viata mea e legata de familie, in general, si de micuta faptura, in special. Nu dorm noptile, dar imi face placere sa mi le petrec cu el. Ziua il scot la plimbare, ii place foarte mult in parc sau macar in curtea casei. Ii plac si musafirii, este sociabil. Citesc informatii despre copii mici pentru ca le-am uitat de cand era Tudor de aceeasi varsta. Printre interesele si urgentele mele nu mai ocup un loc prioritar: pe primul loc sunt copiii, familia, sotul meu, viata pe care o avem acum si pe care ne-o dorim cat mai mult prelungita in stadiul actual, adica de cuplu fericit.
Mi-as dori sa reincep munca in septembrie, dupa perioada de concedii. Sper sa nu existe vreun impediment «tehnic» in acest sens. Daca bebelusul evolueaza frumos, ca acum, pot sa ma rup, chiar daca cu greu, cateva ore, pentru a-mi reincepe activitatea. Intotdeuna munca m-a implinit si m-a motivat sa fiu mai buna si acasa, mai atenta cu cei din jur. Sunt o fire dinamica si imi place sa-mi consum energia intr-un chip util.
Acum, la 40 de ani, daca ar fi sa fac un mic bilant, as spune ca am avut o viata interesanta, tumultuoasa prin prisma meseriei, am avut parte de dragoste in familie, de succes in cariera, de aprecierea publicului si, in mod special, de un copil care acum este aproape de majorat, Tudor, care mi-a luminat fiecare zi, chiar si pe cele mai negre... Si am avut parte si de acestea. Nu voi uita anii de suferinta ai lui Rasvan, fostul meu sot, si finalul tragic. Sunt marcata pentru intreaga viata, dar lupt pentru ea, tocmai pentru ca stiu cat e de pretioasa si nu vreau sa o irosesc cu lamentari inutile. In fata, cu voia lui Dumnezeu la care ma rog clipa de clipa, vad o viata cu bune si cu rele ­ obstacolele ni le trimite tot Divinitatea, pentru a ne incerca, dar niciodata nu ne depasesc puterile, chiar daca ne simtim coplesiti uneori ­ mai vad in fata niste ani in care, poate, sa am timp mai mult pentru familia mea si pentru mine, spre deosebire de prima parte a tineretii in care am muncit foarte mult, perioade intregi, chiar 7 zile pe saptamana, dar acum imi doresc mai mult timp pentru cei dragi. Mi-am schimbat cumva scara de valori si prioritatile. Ne place sa traim cumpatat, fara excese, multumind Cerului pentru ce ne-a dat si fiind recunoscatori pentru fiecare mica sau mare bucurie din viata noastra. Nu imi doresc palate, ci un camin simplu in care doar glasul copiilor sa tulbure linistea.

La 20 de ani, ardeam pentru meseria mea. Mi-a placut si imi place foarte mult jurnalismul, sub toate formele: presa scrisa, on line, radio, televiziune. Am fost si ma consider inca, partial acaparata de aceasta meserie, care este una de vocatie. Jurnalist esti sau nu esti, nu ai program de la 9 la 17. Si la 20 de ani si acum cred ca jurnalismul este o profesie nobila, care trebuie facuta cu altruism, buna-credinta, intelepciune, responsabilitate. Nu imi plac mercenarii de presa, care se muta de colo-colo pentru trei arginti in plus. Da, daca nu au incotro, nu exista alternativa, e normal sa isi gaseasca un nou loc sub Soare, dar sa nu o faca exclusiv pentru bani, ci sa fie manati de dorinta de a-si face cat mai bine meseria.

Daca m-ar intreba acum o tanara de liceu ­ si ma intreaba destul de multe, cu diferite ocazi ­, ce sa aleaga, o viata de casnica, dedicata doar familiei, sau o viata pentru o cariera, care sa o implineasca profesional, categoric i-as raspunde ca va fi cu adevarat fericita numai daca le va avea pe amandoua. Stiu, e greu, inseamna disciplina, ordine in gandire, perseverenta, munca pana la oboseala cronica, putin timp pentru rasfatul tau, ca femeie, dar seara cand mergi la culcare, dupa o zi plina ochi... chiar da pe dinafara... nimic nu e mai placut decat sa stii ca ai o familie fericita, unde iubesti si esti iubita, dar ca ai si o multumire profesionala, rezultate apreciate de cei din jur, chiar recompense, inclusiv financiare, care iti dau o stare de siguranta ca nu depinzi de nimeni, decat de Dumnezeu.'