Astăzi e ziua ta, Geo Saizescu

Regizorul Geo Saizescu a dus uşa lui Păcală în spate, încurcându-se el însuşi printre lucrurile şi întâmplările vieţii, mai cu seamă după 1989. De la Geo Saizescu am învăţat că oricând te poţi împiedica de un obiect, de un ghinion, de persoana nepotrivită, dar şi că umorul are ciudatul obicei să iasă la iveală mai cu seamă în situaţiile grave, ca o împotrivire, ca o neacceptare a acelei situaţii. Datorită filmelor sale ne reîntâlnim, când ni se face dor, cu marii actori români pe care Dumnezeu i-a vrut în distribuţia Sa. Datorită lui Geo Saizescu am surâs în plină vară, am dansat în familie, ne-am grăbit încet şi am aflat secretul lui Bachus. Geo Saizescu împlineşte astăzi 80 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

Sunt un inventator de gânduri, idei şi sentimente
"De anul trecut până acum am încercat să fac multe, urmărind încheierea unor scenarii şi ducerea unor tratative pentru a intra într-o producţie cu unul din scenariile pe care le-am scris mai demult. Am o consecvenţă, dacă am scris o dată nu mă las până când nu fac produsul. Prin 1998 mi s-a aprobat «La Grandiflora ­ Amoruri provinciale» după Gib Mihăescu, în 2000 mi s-a aprobat ca pornire de producţie «Mesaj din infern» după o carte a Rodicăi Ojog Braşoveanu, «Enigmă la mansardă». Dar nu ştiu unde s-a încheiat totul? Sau poate producătorul nu mi l-a băgat în concurs? Până la urmă am publicat o carte cu scenariul «La grandiflora», am văzut că este o bătălie «entre les ancienes et les modernes», la fel am făcut şi cu scenariul de la «Păcală se întoarce», dar nu am avut bănei ca să filmez întregul discurs şi sistem de gândire naţional al lui Păcală. Am publicat scenariul pentru televiziune «Svejk», după Jaroslav Hašek, opt episoade, după ce am făcut prospecţie în Europa, dar de unde să ştiu eu că directorul general de la vremea respectivă s-a certat cu directorul executiv, care era şi operatorul filmului. Pentru că era prieten cu Saizescu, a tăiat filmul. Acum public în zilele premergătoare aniversării mele rotunde «Mesaj din infern» după Rodica Ojog Braşoveanu. Pentru că am făcut filme de succes, oamenii aveau sentimentul că eu tot timpul intru din film în film. Nu, domnule. Am stat şi trei-patru ani. După «Doi vecini» şi «Un surâs în plină vară» am stat aproape patru ani! Acum am satisfacţia că la anul se împlinesc 50 de ani de când am făcut «Un surâs în plină vară», se împlinesc 40 de ani de când am făcut «Păcală», se împlinesc 30 de ani de când am făcut «Secretul lui Bachus». Nişte aniversări ale unor filme care rezistă în timp şi am avut ca satisfacţie, când am fost la Comedy Cluj, ca o sală de 1.000 de inşi să aclame «Balul de sâmbătă seara». Bucuria mare a fost că în sală jumătate erau tineri. Tinerii vibrau la povestea unui tânăr cu 43 de ani înainte, care voia să aibă şi el primele sentimente de dragoste, de bucuria de a fi. Am avut o revelaţie, filmele dacă au suflet permanent rămân permanente. Sunt un inventator de gânduri, idei şi sentimente. Dacă «Svejk» aşteaptă, «La grandiflora» aşteaptă, dacă «Mesaj în infern» aşteaptă, am avut vreme să redescopăr marea literatură de umor a lui Ion Băieşu, care îmi dă o stare de încântare, pentru că el scria umor carnal, palpabil, personajele lui erau pline de viaţă, erau rupte din viaţă. Ce filme se pot face! Eu am făcut după el «Astă seară dansăm în familie», care va rula de ziua mea la Cinemateca Română, am făcut şi «Grăbeşte-te încet!». Am discutat eu cu el două filme, dar nu ne-am întâlnit la lucru. Am scris în continuare, dar nu am reuşit să termin romanul meu «Mascatul din Santa Fe», jurnalul meu american, viaţa mea în perioada când am fost bursier şi am călătorit pe întreg teritoriul Statelor Unite. Vreau să-l dau pe piaţă primăvara viitoare, în mai, cu care ocazie vreau să dau încă o ediţie a Premiilor Naţionale de Umor pentru spirit şi umor românesc pentru care statul român contemporan nu a dat niciodată nici un leu. Ambiţia mea ca fondator al Societăţii Umoristice a fost să fac ceva pentru cei care se străduiesc pe câmpul acesta al umorului, care este iubit, dar năpăstuit. Fără bănei nu poţi să faci umor de calitate pentru publicul care are atâta nevoie de el. Am avut emoţii în luna septembrie, Maria «Bucuria» a avut prima zi de şcoală la Şcoala Centrală. A nimerit în aceeaşi clasă în care a fost Cătălin Saizescu, tânărul regizor elev. Maria «Bucuria» este elevă în clasa I la Şcoala Centrală. Iar Matei «floare de tei» e la grădiniţă, şi spune «Vezi ce muşchi am, ce forţă am!»."