x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta, Gino Iorgulescu

Astăzi e ziua ta, Gino Iorgulescu

de Ramona Vintila    |    15 Mai 2014   •   00:09
Astăzi e ziua ta, Gino Iorgulescu

Destinul său se confundă cu fotbalul. A început să practice acest sport de la vârsta de 7 ani, astfel  încât pe bună dreptate spune că are peste 50 de ani de carieră în fotbal. Astăzi, preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, împlineşte 58 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Mă simt dator să întorc fotbalului ceea ce mi-a oferit el”

Nu se aştepta la atâtea dificultăţi în fotbalul pe care credea că-l cunoaşte
“Întregul timp pe care-l am îl dedic fotbalului, activităţii de la Liga Profesionistă şi familiei mele. Îmi pare rău că ziua trece atât de repede şi că nu are mai multe ore. Nu mă gândeam înainte să candidez pentru funcţia de preşedinte a LPF că voi dedica fotbalului aproape toate momentele vieţii mele de astăzi.

Începutul carierei mele e undeva foarte îndepărtat. Aş spune că am peste 50 de ani de carieră în fotbal pentru că am început să practic acest sport de la 7 ani şi, treptat, a devenit toată viaţa mea. Tot destinul meu înseamnă fotbal. Când  mă gândesc la vârsta aceea, când mă gândesc cât de repede a trecut totul, simt că parcă n-am fost eu. Cred şi acum că totul se desfăşoară foarte rapid şi ne dăm seama că n-am preţuit, poate, aşa cum ar fi meritat, anumite momente din viaţa noastră. Vă spun sincer că una dintre melodiile mele preferate este cea a lui Edith Piaf «Non, je ne regrette rien». Într-adevăr, nu regret nimic din ce am trăit, poate doar că nu mai sunt foarte tânăr.

Cei care citesc acest rânduri ar trebui să ştie că Gino Iorgulescu are simţul umorului, că zâmbeşte, că-i place să râdă şi că, în realitate, e departe de figura dură pe care i-au construit-o alţii, fără să-l cunoască. Mi-ar plăcea ca oamenii să ştie cu adevărat cine este Gino Iorgulescu, aşa cum o ştiu cei din familia mea şi prietenii care-mi sunt alături.

Munca în fotbal devine din ce în ce mai grea, e mai greu astăzi decât a fost ieri, e mai greu în aceşti ani decât acum 20 sau 30 de ani. E din ce în ce mai greu şi recunosc că nu mă aşteptam să întâmpin  atâtea dificultăţi într-un fotbal pe care credeam că-l cunosc.
La 58 de ani ai multe experienţe, multe amintiri şi, dacă mă uit în urmă, văd o viaţă plină. Poate o să vă surprinda,  dar nu mă consider un om care a făcut tot ce şi-a propus. Aş fi vrut să fac mai multe.

În afară de sănătate pentru mine, îmi doresc ca familia mea să fie sănătoasă şi la fel de unită. Ei sunt într-adevăr totul pentru mine, familia mea e motorul care stă la baza tuturor acţiunilor mele. Pot să spun că sunt fericit şi asta este tot ce contează. Altfel, îmi doresc ca fotbalul românesc să se schimbe în bine şi să pot spune că am contribuit şi eu la acest lucru. Cred în tineri şi am promovat întotdeauna oameni mai tineri decât mine. Şi cu mine s-a procedat la fel. Mă simt dator să întorc fotbalului ceea ce mi-a oferit el.”

×
Subiecte în articol: gino iorgulescu