x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astazi e ziua ta... - Ileana Stana-Ionescu

Astazi e ziua ta... - Ileana Stana-Ionescu

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    14 Sep 2006   •   00:00
Astazi e ziua ta...  -  Ileana Stana-Ionescu

Este una dintre cele mai iubite actrite ale teatrului romanesc. Astazi, Ileana Stana-Ionescu implineste 70 de ani si marturiseste ca nu o distreaza deloc acest lucru.

"Sunt indragostita de bucatarie"

Este una dintre cele mai iubite actrite ale teatrului romanesc. Astazi, Ileana Stana-Ionescu implineste 70 de ani si marturiseste ca nu o distreaza deloc acest lucru.

Jurnalul National: Cum a fost anul care se incheie in viata dumneavoastra?
Ileana Stana-Ionescu: Nu a fost un an exceptional. Implinesc varsta de 70 de ani si nu ma distreaza foarte tare acest lucru. Din punctul de vedere al teatrului a fost un eveniment care m-a impresionat. Acum 30 de ani am jucat o piesa a lui G.M. Zamfirescu, care se numeste "Idolul si Ion Anapoda". Acest spectacol s-a reluat in stagiunea in curs intr-o distributie tanara. Din vechea distributie, eu am fost singura care a ramas in acelasi rol. Mi-a facut mare placere, pentru ca am lucrat cu regizorul de acum 30 de ani, Ion Cojar. Am lucrat, de asemenea, alaturi de tinerii mei colegi, care mi-au fost foarte dragi intotdeauna, si de Dan Puric, care este un baiat admirabil.

In ce piese jucati in noua stagiune?
Publicul ma poate vedea in spectacolele mai vechi, la Teatrul National, in "Cotletele" si in "Idolul si Ion Anapoda", la Teatrul Nottara, in "Furtuna", care va avea prima reprezentatie la 17 septembrie si intr-o alta piesa, tot la Teatrul Nottara, "Titanic Vals". Iubesc aceasta piesa foarte mult. Cam toata dramaturgia nationala interbelica o iubesc foarte mult. Sunt cateva piese pe care le-am sustinut intotdeauna si care ar trebui sa figureze in repertoriile marilor teatre ca un exemplu absolut de dramaturgie pentru tinerele generatii.

Poate o femeie de succes sa imbine cariera cu indatoririle familiale?
Sigur ca da. Eu sunt indragostita de bucatarie. Sigur ca sotul meu este un om care m-a inteles si m-a ajutat intotdeauna. Au fost si momente aglomerate cand productia teatrului era mai presus decat orice. Dar asta mi-a facut placere, pentru ca teatrul este viata mea si am fost intotdeauna convinsa ca nu puteam sa fac alta meserie cu mai multa bucurie si cu mai multa daruire. Degeaba ai un mare succes profesional daca nu ai cu cine sa impartasesti acest succes.

Ce va remonteaza intr-un moment dificil?
Dragostea. Fara ea nu se poate face absolut nimic pe aceasta lume.

Ce doriti sa primiti anul acesta de ziua dvs.?
Am primit deja de la fiul meu un ceas. Sotul meu mi-a daruit deja un inel, care ar fi fost mai potrivit pentru anul viitor, pentru ca atunci implinim 50 de ani de casatorie. Aceste cadouri de ultima ora le consider ca fiind cele mai frumoase.

Ce visuri aveti la implinirea celor 70 de ani?
Unul sigur: sa fiu sanatoasa, sa fiu o doamna in varsta rezonabila si sa dispar, precum copacii, in picioare.

PASIUNE
"Au fost si momente cand productia teatrului era mai presus decat orice. Dar asta mi-a facut placere, pentru ca teatrul este viata mea. Am fost intotdeauna convinsa ca nu puteam sa fac alta meserie cu mai multa bucurie si cu mai multa daruire" - Ileana Stana-Ionescu, actrita
×
Subiecte în articol: calendar