x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta, Ioan Holender

Astăzi e ziua ta, Ioan Holender

de Ramona Vintila    |    18 Iul 2013   •   00:02
Astăzi e ziua ta, Ioan Holender
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

“Mai mult de nevoie decât de voie am încercat să fac ceva din viaţa mea pe calea artei”

Întotdeauna iubirile neîmplinite sunt cele durabile

A condus timp de 19 ani Opera de Stat din Viena, consiliază Opera Metropolitană din New York şi este, din 2007, directorul artistic al Festivalului “George Enescu”. Ioan Holender împlineşte astăzi 78 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Sunt în vacanţă, la Lacul Verde, am fost la Viena, la premiera «Attila», o producţie absolut extraordinară, într-o regie supramodernă, foarte teatrală, foarte actuală, foarte politică, foarte aşa cum din păcate la noi nu se face regie de operă deloc. A cântat, printre altele şi un român pe care l-am susţinut întotdeauna, George Petean, în rolul lui Ezio. Apoi, am fost la Margareten, unde orchestra şi corul e din Timişoara şi din Arad şi unde vărul meu, Roberto, cunoscut şi în România prin filmul pe care l-a făcut «Regret pentru Dominique», foarte apreciat regizor de filme, a făcut regia «Operei boeme» de Puccini. Voi pleca în curând la repetiţiile generale ale tetralogiei”, ne-a povestit cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena.
Dacă n-ar fi fost exmatriculat din toate universităţile din România, în ’57, n-ar fi ajuns, aşa cum mărturiseşte, în Occident, ca un om ratat, fără meserie şi fără nici un viitor. “Probabil mai mult de nevoie decât de voie am încercat să fac ceva din viaţa mea pe cale artei. În rest, mi-ar plăcea ca cititorii acestor rânduri să citească cele două cărţi pe care le-am scris.”
Ar vrea ca politicienii români, cei care se află la putere, să fie conştienţi de faptul că o ţară ca a noastră numai prin cultură se poate afirma. “Din păcate, asta s-a cam uitat în ultimii 22 de ani, la noi, pentru că banul, câştigul este mai important pentru unii decât hrana spirituală, care este arta şi cultura.”
Uitându-se în urmă, satisfacţia, recunoştinţa faţă de soartă, în totalitatea ei, este pozitivă. “Sunt mulţumit de ceea ce am făcut, de unde am ajuns. N-aş fi crezut niciodată atunci când am plecat din Timişoara că voi ajunge unde sunt astăzi. Sunt legat de România, aş spune că din ce în ce mai mult. Cu această ultimă carte, «Spuse, trăite, dorite. Amintiri» mi se cere prezenţa tot mai mult, am fost la Bistriţa, la Arad, Reşiţa, Timişoara. Nu pot să nu amintesc de Festivalul «Enescu», unde voi fi în conducerea artistică pentru a şasea oară, este o mare bucurie, o mare onoare. Una dintre marile mele satisfacţii personale este faptul că am reuşit să unesc două mari personalităţi, Radu Lupu şi Daniel Barenboim, la deschiderea Festivalului «Enescu», la 1 septembrie. Este pentru mine o deschidere simbolică, nu numai artistică de prim nivel mondial. Faptul de a da bucurie altora a devenit factorul cel mai important în activităţile mele actuale. Sigur că am multe regrete şi multe piscuri neatinse. Înfrângerile sunt factorul determinant al succeselor şi întotdeauna iubirile neîmplinite sunt cele durabile şi veşnice. Am multe regrete, dar nu am regrete pentru ce am făcut sau ce-am spus, regret ceea ce nu am făcut. Aşa cum spun şi în ultima mea carte «Spuse, trăite, dorite. Amintiri», apărută la Universitatea «Al.I. Cuza» din Iaşi, doritele încă domină trăitele.
Mă cam sperie ce se va întâmpla în doi ani, faptul că voi schimba prefixul, în loc de 7 va fi 8 şi este pentru prima dată în viaţa mea când sunt conştient de acest lucru, mă preocupă propria mea durabilitate pe acest pământ”, spune maestrul.
Astăzi, la 78 de ani, “îmi doresc sănătate pentru mine şi familia mea, îmi doresc ca oamenii să înţeleagă că nu banii sunt factorul determinant care ne face fericiţi şi îmi foarte mult doresc ca, în România de astăzi, cultura să-şi regăsească importanţa pe care a avut-o”.





×
Subiecte în articol: Ioan Holender