x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta... Ion Lucian!

Astăzi e ziua ta... Ion Lucian!

21 Apr 2010   •   00:00
Astăzi e ziua ta... Ion Lucian!
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional

Actor de excepţie, dramaturg şi promotor neobosit al teatrului pentru copii, directorul Teatrului Excelsior, maestrul Ion Lucian, împlineşte mâine 86 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!", multă sănătate şi succes în toate planurile domniei sale!



"Mi-e dor de rolul de mâine..."
"Preocuparea majoră care nu a încetat să mă obsedeze este terminarea sălii de teatru Excelsior. Se împlinesc 12 ani de când mă chinuiesc să dau viaţă acestui lăcaş de cultură, în special pentru tinerele generaţii. Am suportat toate avatarurile unei birocraţii crâncene şi a unor ostilităţi de neînţeles pentru mine, dar lucrarea se apropie de sfârşit. Sper din tot sufletul că în toamnă se va deschide cel mai frumos şi modern teatru din Bucureşti.

Vreau să vă mărturisesc, fără ipocrizie, că am avut o viaţă fericită, un destin extrem de favorabil şi că mi-am îndeplinit toate dorinţele pe care le-am avut pe parcursul vieţii atât din punct de vedere profesional, cât şi personal.

Niciodată nu am acceptat ideea de sfârşit, întotdeauna a fost o etapă pe care am încheiat-o, premergătoare alteia. Nici acum nu consider că este un moment de bilanţ, ci este o dare de seamă. Mai sunt încă dator mult şi nu vreau să plec fără să-mi plătesc datoriile."

CULTURA, ÎNTOTDEAUNA COPILUL CARE A SUFERIT
"Dacă ar fi să fiu ministru al Culturii, aş fi tare rău, exigent. Aş avea de suferit foarte tare, pentru că, la noi, nu ştiu dacă este o sechelă a regimului comunist,  s-a împământenit mentalitatea tembelă conform căreia cultura nu produce bunuri materiale care pot fi inventariate. Nu s-a gândit nimeni că, de fapt, cultura pregăteşte cel mai important bun al unei naţiuni, concepţia, mentalitatea, gândul, filozofia unui popor. Nu poţi fi creator de bunuri, chiar şi materiale, dacă nu ai o temelie serioasă de concepţie de viaţă. Cultura este o investiţie în viitor cu randament în perspectivă de o importanţă colosală pe care nimeni nu o sesizează. De aceea, cultura a fost întotdeauna copilul care a suferit."

CLIPELE PE CARE AŞ VREA SĂ LE RETRĂIESC

"Primul pas pe scenă în 1940 la Teatrul Naţional, spectacolul din 1965 la Teatrul Naţiunilor, la Paris, cu «Rinocerii» lui Ionescu, premiera cu «Snoave cu măşti» la Montreal şi acum, de curând, Ordinul de Ofiţer al Legiunii de Onoare.
Aş vrea să transmit un gând de recunoştinţă pentru publicul meu, pentru că eu exist datorită lui, şi asigurarea că a fost marea iubire a vieţii mele."

×
Subiecte în articol: calendar