x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Ion Lucian

Astăzi e ziua ta: Ion Lucian

de Ramona Vintila    |    19 Apr 2011   •   19:40
Astăzi e ziua ta: Ion Lucian
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional

161861-bi-7a0w4258.jpgUnul dintre cei mai apreciaţi actori români de comedie, directorul Teatrului pentru copii Excelsior, societar de onoare al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, membru al Uniunii Scriitorilor din Ro­mâ­nia, membru al Societăţii Autori­lor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa, Ion Lucian împlineşte poi­mâi­ne 87 de ani. La mulţi ani, maestre!

„E o perioadă foarte ciudată din viaţa mea. În mod paradoxal, acum, când se pune problema de vârstă, de oboseală, de sănătate, sunt mai solici­tat şi mai ocupat decât în tinereţea mea îndepărtată. Viaţa mea înseam­nă propriu-zis viaţa teatrală, viaţă personală nu am avut niciodată. Nu ţin minte să fi avut vreodată concediu în care să fi stat la undiţă sau la tenis. Pentru mine, viaţa a fost mai mult în teatru decât în particular. Perioada aceea de zece ani de peregrinări prin străinătate a fost tot cu teatrul, cu turnee, cu piese pe care le-am montat, pe care le-am jucat. Când mi s-a oferit titlul de Ofiţer al Legiunii de Onoare de statul francez, a fost ca un certificat, o ştampilă pe cartea mea de muncă a faptului că nu am trăit de pomană. Acum sunt copleşit de împlinirea unei idei care m-a mo­bilizat 12 ani. Probabil că în jurul datei mele aniversare fac ultimele lucrări la noul Teatru Excelsior, clădirea pe care am visat să o las viitoarelor generaţii de tineri actori.

Publicul a fost pentru mine iubi­tul şi stăpânul meu şi cred că am motive să fiu fericit pentru ce-am făcut, însă recompensele nu au fost pe măsura eforturilor şi devotamentului meu. Un artist nu se poate realiza decât în mediul care l-a creat, în mijlocul conce­tăţenilor săi. El pulsează, trăieşte, visează, suferă, exact ca toată colectivitatea din jur. Nu ar putea exprima toate acestea într-un alt perimetru, pe un alt meri­dian. Din această cauză, peste 90 de oferte pe care le-am avut de a rămâne pe alte meleaguri le-am re­fuzat şi m-am întors acasă, pentru că aici sunt naşterea, viaţa şi viitorul meu.

Ce aş schimba în România? Te rog, nu mă întrista de ziua mea. Pentru că nu pot să înţeleg ce se întâmplă şi nici nu găsesc un pansament.

Am fost ademenit în politică o foarte scurtă perioadă, după ’89, dar n-am găsit corespondenţă în sufletul şi înţelegerea mea. Este păcat că majoritatea celor care ar avea ceva de spus au stat deoparte şi continuă să stea. Una dintre marile probleme ale ţării noastre este că avem prea mulţi oameni politici şi prea puţini oameni de stat.

Am avut o viaţă atât de bogată şi totuşi, paradoxal, în ciuda condiţiilor, consider că destinul meu a fost unul fericit. Dacă voi apuca să-mi înşirui memoriile, ele vor fi cuprinse sub titlul «Biruinţele unui învins». Am considerat că menirea mea în viaţă este să-i fac pe cei din jurul meu fericiţi. Şi tocmai aici n-am reuşit...

În primul rând, îmi doresc să­nă­tate, apoi mugurii unui sentiment de înţelegere şi toleranţă în mijlocul semenilor mei români, unirea lor spi­rituală şi cazna de a găsi un alt drum decât cel în care suntem înglodaţi acum. Până când nu vom fi alături unul de altul, nu vom găsi soluţia.”

×
Subiecte în articol: calendar astăzi e ziua ta...