Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, şi-a sărbătorit ieri ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
Viaţa mi-a dat mai mult decât m-aş fi aşteptat
"Aniversarea a 73 de ani mă găseşte ocupat cu obligaţiile curente de la Academie, într-o perioadă în care, după alegerea preşedintelui, a vicepreşedinţilor şi a secretarului general, noua echipă de conducere intră în funcţiune. În acelaşi timp, redactarea unei lucrări pentru publicare şi lectura permanentă a literaturii de specialitate (la care nu renunţ oricât aş fi de cufundat în alte preocupări) şi numeroase invitaţii la diverse evenimente publice, îmi aglomerează timpul. Aproape orice poate fi recuperat, numai timpul pierdut nu. Nu ştim cât ne este dat şi îmi pare rău după fiecare zi care a trecut fără ca seara să pot spune cum.
Am învăţat în viaţă că, dacă îi respecţi pe cei din jur, eşti la rândul tău respectat. Îmi place să îi tratez la fel pe cei mici ca şi pe cei mari, fie că este vorba despre vârstă, profesie, poziţie socială sau funcţii. Mă adresez cu «dumneavoastră» şi studenţilor mei ca şi colegilor sau colaboratorilor din Academie.
Într-o viaţă lungă am avut multe satisfacţii. Dincolo de familie şi prieteni, în mijlocul cărora mă simt minunat, am avut câteva bucurii deosebite: alegerea ca membru al Academiei Române, al academiilor de la Berlin, Budapesta, Chişinău, Göttingen şi Montenegro, publicarea unor cărţi. Dar cea mai măgulitoare a fost afirmaţia unui chimist englez care, într-o recenzie publicată într-o revistă a Societăţii Americane de Chimie, afirma: «Până la apariţia cărţii lui Haiduc şi Edelemann, chimia supramoleculară organometalică nu exista ca disciplină distinctă». Un prieten mi-a spus: «Pentru această frază a meritat să trăieşti».
Desigur, în viaţă se întâmplă şi să ratezi uneori o şansă. În 1972, profesorul american Allan MacDiarmid mi-a oferit posibilitatea să-i devin colaborator. Am refuzat (politicos) şi m-am întors în ţară, la familie. Câţiva ani mai târziu primea Premiul Nobel pentru lucrările la care voia să particip. N-a fost să fiu colaboratorul unui laureat Nobel!
Vârsta de 73 de ani nu mai poate fi un început, dar sper să nu fie nici foarte aproape de sfârşitul unui drum. Nu mai este cazul să faci planuri noi, dar lucrurile (şi lucrările) începute trebuie continuate, dacă nu pentru altceva, pentru plăcerea de a le face şi de a le vedea terminate. Am în cap (şi parţial în computer) o carte (sper că ar fi interesantă...) cu un titlu provocator, care nu a mai fost folosit (Chimie comparată), carte care aşteaptă să fie «pusă pe hârtie», dar timpul nu este de partea mea.
În cei 73 de ani nu mi-am fixat ţeluri nerealizabile. M-am bucurat de fiecare dar pe care viaţa mi l-a oferit, de aceea nu pot spune că am avut dezamăgiri. Dimpotrivă, viaţa mi-a dat mai mult decât m-aş fi aşteptat. Am călătorit în lume, am cunoscut oameni mari, am lucrat în laboratoare excelente, în proiecte interesante, cu rezultate mulţumitoare, am amintiri multe şi plăcute.
De ziua aniversării îmi doresc câteva ore liniştite la poalele Munţilor Apuseni, unde mă bucur - de câte ori pot - nu numai de timpul liber, ci uneori şi de timpul de gândire."
