Astăzi e ziua ta, Iuliana Tudor

“Rămân datoare propriei oglinzi cu un singur lucru: să nu uit, în fiecare zi, să iubesc! Dar şi să mă iubesc!”

Este un Visător care a primit infinit mai mult decât a visat

Singurul lucru care contează pentru ea este dragostea. Fără ea nu poate fi mamă, soţie, fiică, prietenă, fără ea nu poate face televiziune şi nu se poate dărui publicului său, “nu pot vedea dincolo de ziduri, nu pot avea umor, nu pot renaşte… şi nu pot nici măcar muri fără dragoste”. Numele ei se confundă cu producţia pe care o coordonează, “O dată-n viaţă”. La mulţi ani, Iuliana Tudor, pentru cei 37 de ani pe care îi împlineşte astăzi!

“Cine suntem, care ne e rostul prin viaţă? Cu toţii ne întrebăm asta la un moment dat. Cine sunt eu? Întrebarea ale cărei răspunsuri, mereu altele, se tot caută şi se tot găsesc, precum îngerii îndrăgostiţilor, până când, an după an, se vor aduna şi-mi vor defini Viaţa. Anul acesta simt că păşesc spre o etapă, cumva, nouă. Răspunsul la întrebarea de mai sus are legătura acum cu cea pe care o descopăr... altfel! Femeia, mama, soţia, omul de la televizor, copilul care din fericire sunt, prietena, partenera... fiecare e într-un fel, alta! De ce? Habar nu am! Pur şi simplu! Aşa o fi la 37 de ani!:)

Nu cred că există o vârstă la care să poţi spune: «Îmi permit orice». Ştim cu toţii că Viaţa nu ne permite Orice. Eu simt, însă, pentru prima oară că mi-este permis să mă gândesc şi la mine. Să-mi acord timp şi experienţe doar pentru bucuria mea! Sunt convinsă acum că fără asta n-aş putea răspunde Vieţii cu toate ale ei! Prin asta, înţelegând, în primul rând, timp mai mult alături de Tudor şi familia mea, pe fond, bucurii pe care mi le ofer tot mie. Apoi, să stau de vorbă cu cea de ieri, pentru a învăţa din greşeli, cu cea de azi, pentru a trăi clipa, cu cea de mâine, pentru a mă pregăti în faţa lui «Orice va fi să fie!?».

M-aţi întrebat ce mai am de făcut, după ce am trăit poate cât alţii în trei vieţi. Oamenii care Trăiesc şi se bucură de Tot nu încheie niciodată drumul. Punctul terminus practic nu există. Începuturile sunt fascinante, tocmai pentru că te provoacă să le duci la Bun sfârşit. Iar sfârşitul, satisfacţia pe care ţi-o dă o secvenţă de viaţă împlinită, este doar pragul către altceva. Un «altceva» spre care păşeşti cu inconştienţă, pasiune şi totală încredere că poţi! Eu aşa simt! Eu aşa sunt! Şi doar aşa ard! În tot!

Rămân datoare propriei oglinzi cu un singur lucru: să nu uit, în fiecare zi, să iubesc! Dar şi să mă iubesc! Câtuşi de puţin! Iar timpul a fost mai mult decât îngăduitor. Mi-a oferit multe zile pe care să le Trăiesc, nu să le dorm. În definitiv, «nu contează anii din Viaţa ta, ci Viaţa din anii tăi!». Aşa poţi descoperi puţin din gustul fericirii. Un amestec de Soare, Iubire şi Vise! Sunt un Visător care a primit infinit mai mult decât a visat!

În dimineaţa aceasta, am descoperit un om frumos, cu un condei pe măsură. Fără să ştie mi-a făcut cel mai frumos cadou. Scrierile sale! Bucăţi de suflet! «Ce e mai fragil decât visătorul? Poate doar zborul singuratic al unui pescăruş deasupra nemărginirii mării – cea la care nu mai poate ajunge nici măcar în somn. Poate doar amintirea pe care a ascuns-o în spatele unui zâmbet – cel ce nu mai reuşeşte să se nască. Sau doar efemerul tuturor reveriilor sale. Singura lui forţă e nemurirea ce-o poartă ca pecete în privirile ridicate spre Cer. Pentru că, să ştiţi, visătorul nu moare niciodată, doar îşi apleacă ochii spre pământ să şi-i odihnească puţin». (Carmen Voinea-Răducanu)”