Astăzi e ziua ta: Iurie Darie

Cinematograful l-a iubit cu patima pentru uluitoarea-i expresivitate, unica in felul ei. Si teatrul l-a iubit. De aici, o popularitate imensa dobandita cu efort, cu ravna, cu iubire pentru meseria sa. Ce daca timpul s-a asternut peste el? Ce daca sunt multi care au uitat de Mihut Galateanu, om de incredere al lui Dimitrie Cantemir, din filmul "Muschetarul roman", sau de Simion Jder din "Fratii Jderi", de maiorul Gheorghe Sontu din "Pentru patrie", de "Dragoste la zero grade", "Pe raspunderea mea", "S-a furat o bomba" sau seria "B.D."-urilor? Noi nu l-am uitat nici o clipa pe marele actor Iurie Darie. Nu am uitat ca a jucat in peste 40 de filme, seriale de televiziune si atat de multe emisiuni pentru copii, ca nu le cunoastem numarul. Nu am uitat ca a stat in fata oamenilor, pe scena sau pe platourile de filmare, cu mandrie, cu atitudinea unui invingator in toate sensurile cuvantului. Ca a dat viata personajelor, s-a simtit iubit, a cantat, a dansat, a desenat pentru copii. Iurie Darie a cuce­rit scena cu talent si devotament. Nu am uitat ca aparitia sa insemna un intreg spectacol, mersul, tinuta, eleganta, nonsalanta, aerul jucaus. Si-a croit destinul asa cum si-a dorit. Iurie Darie a implinit ieri 83 de ani. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!".

Tatal sau era invatator din Basarabia, ucrainean de origine, se numea Anatolie Maximciuc, iar mama sa era o moldoveanca pe nume Daria Sarbu. "Tatal meu a murit de tuberculoza, la vreo cinci ani dupa ce s-a casatorit cu mama. Povestea lor e foarte romantica. El era invatator in satul Cot, iar ea... eleva sa. Tata a asteptat-o pana s-a facut mai mare. In vremea aceea, Basarabia era o gradina cu cateva sate. Tata o curta pe mama venind pana la casa ei cu bicicleta. O astepta la gard ca sa iasa din casa. S-au scris multe scrisori, iar mama le-a pastrat. Cand aveam vreo 14 ani, mi le-a dat si mie sa le citesc. Erau de o frumusete nemaipomenita, pline de sfiala. De altfel, tot pamantul acela, binecuvantat, al Basarabiei starnea in noi, copiii, un fel de sfiala, ca in fata unei minuni", recunostea actorul intr-un interviu.

"Am fost un impatimit care juca rol dupa rol, de la comedie pana la drama"
"Am studiat desenul la Chisinau, la Liceul Hasdeu, in camaruta in care domnul Niculescu, profesorul meu, improvizase un atelier de pictura. Desenam, pictam, faceam grafica, lucram in ulei, faceam acuarela. Ne-am refugiat din Basarabia la Timisoara. De acolo am trimis niste desene la celebra revista a lui Gopo, «Pitigoiul», si la o revista a lui Nell Cobar. Am primit raspunsul: «Continuati, aveti talent». Si am conti­nuat! Cand am venit la Bucuresti aveam in buzunare doua sfaturi. Profesorul de romana mi-a spus: «Sa dai la actorie!?». Profesorul de desen: «Sa dai la arte plastice!». Ascultator... am dat la amandoua. Am urmat cursurile de pregatire la amandoua, am dat admitere la amandoua, am intrat la amandoua... Dar am ales Teatrul. Dragostea pentru copii am mosteni­t-o de la mama, iar talentul de desenator, de la tata. Intr-o vreme, faceam turnee prin tara cu spectacole pentru copii. Istoriseam si desenam o poveste simpla, dar plina de haz. Am avut un succes nebun. Eu tineam sa fiu un bun actor. Ma framantam pentru fiecare rol. Munceam enorm! Intram cu tot sufletul in pielea personajului si cu toata daruirea. I-am avut profesori pe Mihai Popescu, Marietta Sadova, pe Ionescu-Gion! Si acum aud cum imi spunea marele actor care a fost Ionescu-Gion la ureche: «Stai, rabda si fa-l!». Am fost un impatimit care juca rol dupa rol, de la comedie pana la drama. Am avut parteneri ilustri, de la care am «furat» meserie cat am putut. Un moment important din cariera mea a fost Teatrul de Comedie. Ii datorez acest dar lui Radu Beligan, care a avut flerul sa adune cativa actori care aveau sa faca faima acelui teatru. Tot in acel timp a venit regizorul Lucian Giur­chescu si, foarte curand dupa el, magicianul David Esrig. El a cladit un fel de catedrala in teatru. Ii datorez enorm."