Este un om vesel, care râde mai mult decât se vede la televizor, îşi iubeşte meseria şi trăieşte după ideea că orice îţi doreşti cu adevărat poţi avea! Luiza Bogdan, prezentatoarea ştirilor sportive de la Antena 1, îşi sărbătoreşte duminică ziua de naştere. Îi urăm "La mulţi ani!".
"Performanţele m-au făcut să visez"
"Trag linie şi mă gândesc la ceea ce am realizat în anul care tocmai se încheie. Pun în balanţă ce mi-a ieşit bine şi ce nu, ce am învăţat şi, cel mai important, cât am trăit cu adevărat din acel an. Aaa... şi îmi fac deja planuri pentru următorul. Sunt implicată într-un proiect, o emisiune despre fotbal, fobalişti şi oameni din fotbal. Alături de colegii mei de la GSP TV întoarcem fotbalul pe toate părţile, râdem de perlele celor din «sportul rege» şi de fazele comice din teren la FootbALL Inclusive, o emisiune pe care o puteţi vedea în fiecare vineri de la ora 23:15 pe GSP TV.
După ce am încheiat cariera sportivă, am dat la două facultăţi ca să fiu sigură că voi avea un program asemănător celui din perioada în care făceam sport. Tot mi s-a părut că am prea mult timp la dispoziţie, aşa că m-am implicat în tot felul de proiecte la o organizaţie de tineret din Braşov. Acolo mi s-a spus că la un post de radio se caută reporteri. Extrem de curioasă şi încântată de ideea de a lucra în media m-am dus la o probă. Aşa a început totul. Au urmat zile întregi în care veneam prima la muncă şi plecam ultima din redacţie. Restul a venit de la sine: Antena 3 Braşov, PRO TV Braşov, Antena 3 (Departamentul Sport) şi trecerea la Antena 1. Pe primul loc în topul realizărilor profesionale se află viaţa mea de zi cu zi. Faptul că mă trezesc în fiecare dimineaţă la 5:00, că le prezint celor pasionaţi de sport (ca şi mine) ştirile sportive la Antena 1 este cea mai mare realizare profesională. Pe plan personal mă împlineşte faptul că familia îmi este mereu aproape, că am un iubit care mă susţine mereu şi un nepoţel care îmi şterge orice supărare cu zâmbetul lui (bine, aici nu e meritul meu, e mai mult norocul meu).
Cel mai neplăcut lucru care mi s-a întâmplat în direct s-a dovedit a fi şi cel mai plăcut. Anul trecut, chiar în Ajunul Crăciunului, am intrat în direct fără lavalieră. A fost neplăcut pentru că nu ştiam cum să le fac semne Sandrei şi lui Lucian că eu nu am lavalieră. Pentru că sunt doi oameni cu o experienţă bogată în spate au salvat situaţia cât se poate de elegant. Lucian mi-a împrumutat lavaliera lui, iar Sandra mi-a spus în direct să-i transmit Moşului să-mi aducă o lavalieră. Şi aşa ce începuse prost s-a terminat foarte amuzant... şi în primul rând natural.
Îmi este greu să enumăr personalităţile sportive care m-au impresionat, pentru că sunt foarte multe. Slavă Domnului, măcar de sportivi excepţionali nu a dus şi nu duce lipsă planeta asta! Am avut idoli în mai multe domenii, au fost performanţe care m-au inspirat, m-au făcut să plâng de bucurie, m-au făcut să visez.
Evenimentul pe care l-am tot aşteptat până acum, care n-a venit, dar cred că se va întâmpla într-o zi, este să îi iau un interviu Nadiei Comăneci. Să îmi povestească cum vede acel 10 de la Montreal la mai bine de 35 de ani distanţă... Şi să îmi zică ce era în mintea fetiţei de 14 ani când a văzut afişată prima notă de «10».
Mi-ar plăcea să retrăiesc chiar acum o seară din vacanţele de vară petrecute la ţară, când împreună cu părinţii, sora şi bunicii ne adunam pe prispă şi stăteam de poveşti până târziu, pentru că nimeni nu voia să meargă la culcare. Aveam prea multe să ne spunem şi prea puţin timp. Mi-ar plăcea să retrăiesc ziua în care m-am mutat în Bucureşti, în care am plecat cu maşina încărcată de acasă şi am pornit pe un drum nou, către un nou job, către locuri şi oameni noi. Era o sete de necunoscut, multă emoţie, o nerăbdare şi multe, multe întrebări."
Citește pe Antena3.ro