Una dintre marile doamne al muzicii usoare romanesti, si nu numai, Margareta Paslaru isi sarbatoreste sambata ziua de nastere. La multi ani!
La a doua lansare a CD-ului de autor 'Margareta – 50 de ani de la primul disc – Lasa-mi, toamna, pomii verzi'), prof. univ. muzicolog, critic muzical Mihai Cosma spunea despre sarbatorita noastra: 'Acest volum pe care l-a lansat domnia sa, care este tiparit in Editura Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, este un element inedit pentru Universitatea noastra, care s-a canalizat, asa cum e si firesc, in zona muzicii clasice, dar am considerat, parcurgand paginile de creatie ale doamnei Margareta Paslaru, ca domnia sa face parte din clasicismul muzicii romanesti prin valoarea compozitiilor pe care le are, prin impactul acestor compozitii asupra tuturor generatiilor, as spune, de la cei mai varstnici pana la cei mai tineri. (...)'
'Cum traiesc? Prin muzica si multiple alte activitati in sprijinul semenilor. Pasiunea ma face sa lucrez fara oprire, chiar daca nu apar des pe micul ecran, creez muzica si texte pe care le inregistrez.
Astfel a prins viata «Fii voluntar!», tema campaniei «Europa, casa noastra», pe care am interpretat-o si la aniversarea a «135 de ani de Umanitate» ai Crucii Rosii Romane. In paralel, noul program pe care l-am initiat «Voluntarii muzicii» evolueaza cu sprijinul Chelgate si Reprezentanta Comisiei Europene la Bucuresti. Programul-pilot va continua in a doua jumatate a anului in scolile Capitalei, cu intentia de a fi extins in restul tarii. Educatia muzicala este importanta. O alta colaborare de durata, de data aceasta la Radio, a evidentiat printr-o retrospectiva primele doua sezoane ale rubricii «Margareta prezinta pe...» din cadrul emisiunii «Radioul de sambata seara». In aceasta emisiune, realizata de Pompilius Onofrei, sustinem tineri de viitor, interpreti de exceptie ai muzicii pop, folclor, jazz, opera, chiar instrumentisti ai muzicii clasice.
Cei care ma apreciaza stiu cu siguranta tot ceea ce trebuie stiut. Este uimitor faptul ca dupa jumatate de secol de la debutul meu mii si mii de fani din tara si diaspora imi posteaza compozitiile, clipuri, fotografii, versuri, filmele in care am jucat, cronici, toate pe site-urile de socializare. Multi imi povestesc despre insemnatatea melodiilor mele, care au coincis cu momente fericite din viata lor; primul sarut sau prima despartire, slagare fredonate in vacanta, la casatorie. Dovada memoriei afective si colective transmisa din generatie in generatie, prin muzica, este ca o harta a sufletului romanesc raspandit in lume.
M-am nascut romanca, beneficiez de gena familiei din care provin.
Vocea mea a strabatut lumea pe calea undelor sau pe scene si ecran, ca mesager al artei muzicale, diseminand spiritul romanesc. Cum spune o vorba din batrani – «Omul sfinteste locul», un artist apartine lumii. Romania, cu frumusetile-i divine, rascoleste privitorul precum un tablou. Ce trebuie admirat fara a fi atins. Cat priveste atitudinea?! Ea poate fi elevata prin cultura si educatie.
Artistul se naste, nu se face! Faptul ca am fost aleasa compozitorilor, aleasa publicului, a regizorilor de teatru si film m-a determinat sa-mi urmez vocatia, pasiunea, chemarea, drumul destinului. M-am temut de succes, uneori succesul deschide poarta rautatilor si a invidiei.
Chiar sambata, 9 iulie, voi fi la microfonul emisiunii «Radioul de sambata seara», unde il voi intervieva pe talentatul violonist de numai 13 ani Mircea Dumitrescu. Un sincer «La multi ani!», colegilor nascuti in aceeasi zi!!! Diversificarea paletei artistice pe care am practicat-o o viata va continua.'