Astăzi e ziua ta, Maria Gheorghiu

Rar ţi-e dat să asculţi un glas precum al ei. Rar ţi-e deschisă calea către lumina cântecelor ei. Rar ai şansa să asişti la un spectacol al ei. Toate acestea nu fac decât să imprime pe tot ceea ce face o frumoasă etichetă cu atât mai preţioasă, cea a valorii. Maria Gheorghiu nu este o Marie oarecare, este un OM care îşi smulge poezia din inimă picătură cu picătură şi o dăruieşte celor care o ascultă. Este imposibil să rămâi acelaşi după ce o vezi pe scenă. Maria Gheorghiu are tălpile pline de spinii mărăcinilor prin care a trecut de-a lungul vieţii, dar tocmai greul e cel care reuşeşte să scoată frumosul din ceea ce suntem ca oameni. La mulţi ani, Maria Gheorghiu!

“Mai bine să îndrăzneşti şi să greşeşti decât să trăieşti cu regretul că nu ai avut curajul să încerci”
Are datoria de a dărui ceea ce i-a fost dăruit
“Am avut un an bun; pentru că el a însemnat materializarea a două proiecte importante pentru mine. Este vorba de concertul  DE 20 DE ANI OM BUN (prilejuit de lansarea albumului cu acelaşi nume ) şi spectacolul-concept la care visam de mult, SUB ZODIA MARIEI. Pe lângă acestea două, am avut şansa de a-mi prezenta concertul de colinde la Filarmonica din Chişinău, dublată de bucuria ca acest concert să fie difuzat la postul public de televiune TV Moldova 1, chiar în ajunul Crăciunului. A fost un an bun, cu multe concerte, dar cel mai important rămane faptul că am scris câteva cântece definitorii pentru ceea ce cred că reprezintă Maria Gheorghiu, astăzi. («Inima de la Balcic», «Fluturi», «Punţi îngheţate»).M-am bucurat, de asemenea, că Radio România a considerat ca fiind bun cântecul meu «Până la stele», fiind nominalizat între primele trei piese ale anului trecut. Despre neîmpliniri nu am să spun nimic aici, ele ţin strict de sectorul privat al sufletului meu; aici mai am puţin de lucru...

Mentorul meu Valeriu Sterian, probabil s-ar răsuci acolo în stele, văzându-mă atât de des cu privirea în pământ; mă simt incapabilă să mă revolt cu adevărat asistând cum ipocrizia, demagogia şi prostia au devenit cap de afiş în spectacolul vieţii. Spun asta şi pentru că am învăţat pe propria-mi piele că adevărul este incomod, dar şi ca să răspund celor care încă mă mai întreabă de ce nu mai ajung să cânt în anumite locuri din ţara mea... Prietenul meu, poetul Adrian Suciu, spune că libertatea e dată de lungimea lanţului; nimic mai adevărat. Se verifică lucrul acesta pe toate palierele vieţii; ar putea fi însă şi o posibilă explicaţie a faptului că am pierdut în unele cazuri; nu am realizat la timp (cel puţin în plan personal) că libertatea pe care ţi-o doreşti, trebuie să fie cel puţin egală cu libertatea pe care eşti dispus s-o oferi; acum ştiu; poate puţin prea târziu pentru mine.

Cred că cel mai mult mă înspăimântă astăzi lipsa comunicării reale dintre oameni; faptul că nimeni nu mai este dispus să asculte pe nimeni; ne prefacem prea mult, mimăm bunătatea, mimăm interesul faţă de semeni, mimăm până şi dragostea! Din ce în ce mai des am sentimentul că lumea a luat-o razna, cutia Pandorei e de mult deschisă, iar fapul că mă simt neputincioasă în a schimba ceva, mă face să mă retrag în cochilie. Da, mă înspăimantă înstrăinarea şi însingurarea. Uneori, mă iluzionez că aş putea schimba ceva prin cântecele mele şi atunci mă avânt cu capul înainte; îmi trece însă destul de repede...

Nu ştiu dacă aş vrea să schimb neapărat ceva din parcursul meu, pentru că am realizat faptul că suma greşelilor mele este egală cu cea a îndrăznelilor şi dacă nu ar fi fost îndrăzneala, nu aş fi ajuns astăzi aici. Mai bine să îndrăzneşti şi să greşeşti decât să trăieşti cu regretul că nu ai avut curajul să încerci.

Acasă... ce frumos, ce îndepărtat, ce greu cuvânt.... acasă pentru mine înseamnă mama şi ea e tare departe... Ar putea fi explicaţia faptului că din ce în ce mai des mă simt atât de singură. Încerc zilnic, cu toate puterile, să fac din locul în care am ales să trăiesc, acel acasă de care vorbeşti; uneori, chiar reuşesc!

Am toate motivele să zâmbesc, în ciuda sincopelor mele de viaţă; unul dintre ele este fiica mea de care sunt foarte mândră şi celălalt este «copilul meu de suflet», spectacolul SUB ZODIA MARIEI. A prins contur în sfârşit şi sunt tare fericită că pot să vorbesc lumii despre Mariile sufletului meu: Fecioara Maria, Maria de Mangop, Regina Maria şi Maria Tănase. Mă ajută să dau viaţă personajelor Radu Graţianu (colegul meu de scenă de câţiva ani) şi doi actori excepţionali, Adriana Trandafir şi Adrian Păduraru (a fost până de curând, Eusebiu Ştefănescu, însă maestrul are nevoie de odihnă...) Acest spectacol reprezintă pariul meu cu mine, pentru mă lasă să mă ofer publicului în deplinătatea valenţelor mele artistice (de la clasica AVE MARIA până la Maria Tănase). Am ştiut dintotdeauna, acum am şi confirmarea: sunt născută între Sf. Marie Mică şi Sf. Marie Mare, în ZODIA MARIEI! Am protecţia Maicii Domnului, dar şi datoria de a dărui ceea ce mi-a fost dăruit. Faptul că am găsit sprijin la Institutul Cultural Român pentru acest spectacol-concept, este o izbândă pentru care mulţumesc tuturor celor implicaţi; povestea Mariilor noastre se aude în sfârşit! AVE MARIA!”