Astăzi e ziua ta... Marie-Jeanne Ion!

"Mi-am dorit să fac jurnalism de război şi să ajung acolo unde se întâmplă evenimente importante în lumea asta, acolo unde se iau decizii care influenţează vieţile oamenilor", spune Marie-Jeanne Ion.

Apreciata jurnalistă şi consilierul de comunicare şi imagine al primarului general al Capitalei împlineşte mâine 37 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"În viaţa mea viitoare - căci cred în teoria budhistă a reîncarnării, refuz să cred că suntem în această viaţă pentru atât de puţină vreme şi fără un scop mai mare (cum ar fi evoluţia spirituală) - mi-aş dori să «revin» într-o zonă caldă, unde să nu fie niciodată iarnă. Aş vrea să fiu tot om, căci sunt foarte multe experienţe pe care nu le-am trăit ca om. Îmi dau seama că timpul e foarte scurt şi mi-e teamă că nu voi avea destulă vreme să le trăiesc... Mi-ar plăcea să trăiesc în... viitor. Despre trecut înveţi, prezentul îl trăieşti, viitorul e însă o enigmă...

Ce greşeli n-aş repeta? Prima şi cea mai mare greşeală a mea este că am avut încredere în oameni. De asta s-a şi întâmplat ca viaţa mea să fie marcată negativ în 2005. Problema e însă că nu pot să renunţ de tot la încrederea asta, fiindcă atunci ar dispărea şi speranţa. Mare dilemă...

JURNALISMUL...
Am intrat în presă în 1996 şi până în 2005 nu am avut ca prioritate altceva decât meseria. Marea mea dezamăgire a fost că nu am reuşit să fac tot ceea ce mi-aş fi dorit - din punct de vedere profesional - în locurile unde am lucrat. De pildă, în televiziune nu am avut toate dotările tehnice şi resursele necesare ca să-mi fac meseria aşa cum mi-aş fi dorit. Totuşi, am făcut multe - reportaje, transmisii, corespondenţe din străinătate, am produs emisiuni şi jurnale de ştiri, am condus o redacţie de ştiri pentru o televiziune naţională.

Am terminat Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Universitatea Bucureşti pentru că asta am vrut să devin în viaţă: jurnalist. Nu cântător de osanale, fără să mă leg de un partid sau altul (deşi am făcut mult jurnalism politic), deseori certându-mă cu şefii pentru principiile mele profesionale. N-am fost un angajat prea comod, recunosc. Jurnalismul este, desigur, una dintre laturile mele, poate cea mai importantă. Am făcut meseria asta timp de mai bine de 10 ani şi-apoi am trecut la altă fază - de comunicator (PR). Asta înseamnă jurnalism «inversat».

Şi-mi place! Credinţa mea este că fără comunicare nu poţi trăi, nu te poţi bucura de viaţă. Dintre necesităţile morale ale fiinţei umane, prima e aceasta: comunicarea. Aşa că merită să-ţi consumi timpul în profesia asta - de jurnalist, de comunicator.

Performanţă jurnalistică e greu să faci fără să superi pe cineva, chiar dacă acoperi o conferinţă de presă în Bucureşti! Să nu mai vorbim de situaţii speciale - zone de conflict său război. Sunt multe poveştile despre jurnaliştii care stau la o bere cu militarii şi-apoi, când vine ora transmisiei, merg şi filmează câteva «runde de foc». Cine e acasă poate crede că e o performanţă, dar realitatea e alta...

Experienţa unei transmisii dintr-o zonă de conflict e unică. Atunci când nu mergi în arii protejate, în unităţi militare unde ai acces la doar jumătate din adevăr (uneori chiar mai puţin de jumătate), să ştiţi că lucrurile se văd altfel.

Cine are informaţia are putere, e un lucru cert. De aceea, în zone de conflict se lucrează puternic şi la manipularea informaţiei în beneficiul propriu. A afla ce e dincolo de comunicatele de presă devine foarte riscant la un moment dat. Dar, dacă nu rişti, atunci nu eşti decât unul dintre mulţii «scribi» care doar transformă textul unui comunicat pentru a-l face ştire. O ştire ciuntită, însă.

Aşa că merită riscul. Problema e că riscul ăsta trebuie bine cântărit, căci un jurnalist mort nu serveşte nimănui şi adevărul pe care el îl află moare o dată cu el. Este, deci, un echilibru. Fiecare situaţie trebuie cântărită şi evaluată, nu se poate da un răspuns general. Mi-am dorit să fac jurnalism de război şi să ajung acolo unde se întâmplă evenimente importante în lumea asta, acolo unde se iau decizii care influenţează vieţile oamenilor. Sunt un om foarte curios din fire. Acum îmi doresc să las ceva în urma mea, ceva bun, pe cât se poate. îmi doresc să îmi cresc şi să-mi educ copilul în spiritul unor principii de om, atât de rare în ziua de astăzi.

NU DOAR MUNCA E IMPORTANTĂ
Mustrări îmi fac pentru că am avut încredere în persoane nepotrivite şi asta m-a aruncat într-o situaţie critică, cu efecte asupra tuturor celor dragi. Felicitări... pentru că am înţeles că nu doar munca e importantă pe lume şi am decis, după experienţa din 2005, să-mi întemeiez o familie şi pentru că am un copil superb, care seamănă foarte mult cu mine! Nu m-am schimbat prea mult, în esenţă.

Dacă aş întoarce timpul şi aş fi din nou «mica» Marie-Jeanne, i-aş spune acesteia, poate, să se gândească la faptul că deciziile personale (despre care crede că sunt ale ei şi nimeni n-are dreptul să le influenţeze sau să le comenteze) e posibil să aibă consecinţe foarte serioase asupra celor dragi. În rest, încăpăţânarea în urmărirea scopurilor (targetului), lupta pentru susţinerea punctelor de vedere şi curiozitatea extremă nu mi se par «păcate capitale»."