Astăzi e ziua ta, Medeea Marinescu

A impresionat şi impresionează de fiecare dată publicul prin proiectele sale, fie că este vorba de teatru sau film. Astăzi, una dintre cele mai iubite actriţe, Medeea Marinescu împlineşte 40 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Lumea mă judecă după ceea ce am făcut, nu după ceea ce mi-aş fi dorit eu să fac şi nu am reuşit”
Pentru ea, fericirea e ca un abur...
 “Nu pot să spun că e o vârstă la care îţi permiţi orice, cred că e o chestiune care ţine de tine, nu am ajuns încă la înţelepciunea de a-mi permite orice, dar lucrez la asta pentru că ceea ce îmi doresc este un nou deziderat, să pot face ceea ce vreau şi atunci când vreau. Din păcate, încă sunt legată de nişte lanţuri invizibile care mă încorsetează de multe ori, în ceea ce priveşte latura profesiei, a relaţionării cu societatea. Singurul loc în care îmi permit să fac ce vreau este doar în familie.

A face mult nu e întotdeauna egal cu a face ceea ce e important. Îmi place să cred că până la vârsta asta am făcut câteva lucruri importante, am făcut o familie şi mi-am făcut un nume, l-am construit, dar poate că, puteam să realizez mai multe până acum. Văd oameni în jur care spun: , da, dar sunt lucrurile importante pe care le ai de făcut sau sunt mărunţişuri pe care le ai de făcut? Sunt la o vârstă la care mă gândesc din ce în ce mai des cât balast purtăm cu noi în viaţa de zi cu zi, cât de mult ne pierdem în lucruri utile, e adevărat, dar nu realmente importante pentru viaţa noastră. Trăim într-o societate de consum şi fără să ne dăm seama, cât de idealişti am fi, cât de supuşi am fi unor idealuri mai înalte decât bunăstarea materială în viaţă, tot cădem în plasa consumerismului şi asta ne face să cheltuim timp, să ne pierdem în acţiuni, uneori mărunte, iar la sfârşitul vieţii ne dăm seama că nu au fost importante.

Lucrurile importante pentru mine înseamnă să fiu aproape de copilul meu, în primul rând, să modelez un om în lume. Apoi, mi se pare important să-mi conduc cariera de acum înainte în proiectele care merită cu adevărat şi pentru asta va trebui să fac nişte trieri mult mai drastice. Cred că până la 40 de ani, e bine că am încercat foarte multe proiecte, am încercat să lucrez cu cât mai multă lume, în cât mai multe zone, cât mai multe forme de teatru. Acum am început să-mi dau seama ce-mi doresc cu adevărat, am început să-mi dau seama cu cine-mi doresc cu adevărat să mă întâlnesc în teatru şi cu cine nu-mi mai doresc să mă întâlnesc în teatru. Vreau să încerc să fac numai acele lucruri care-mi fac cu adevărat plăcere şi nu pentru că trebuie să le fac.

Cred în valoarea lucrurilor, dar trăim într-o societate în care valorile sunt amestecate, nu zic răsturnate, dar teribil de amestecate. Din păcate, în multe zone şi în teatru există multă impostură. Cred că teatrul va exista, va exista independent de crizele economice mondiale, de amestecul valoric, de opţiunile, de multe ori, triviale ale societăţii de consum. Din punctul meu de vedere, sunt liniştită. Acum rămâne să-mi asum cu mai multă tărie drumul pe care vreau să merg mai departe şi teatrul pe care cred eu că vreau şi merită să-l fac.

Până la această vârstă, am rămas datoare cu mai mult timp cu mine. Timpul nu e îngăduitor cu nimeni, şi dacă încerci să te lupţi cu timpul vei pierde cu siguranţă. Singurul lucru pe care-l putem face e să-l anticipăm, să fim cu un pas înaintea timpului şi cred că doar aşa bătălia cu el poate fi, într-un fel, câştigată. Dar e foarte greu să lupţi cu timpul. Cred că oamenii care au schimbat lumea, geniile au fost singurii care au reuşit să învingă propriul lor timp, ori eu nu sunt un geniu.

Sunt un om care priveşte înainte. Vorba melodiei lui Edith Piaf, , nu regret nimic din ce am trăit, nu regret nimic din ce mi s-a întâmplat pentru că am ajuns în punctul ăsta tocmai datorită experienţelor pe care le-am trăit. Sunt un om relativ mulţumit de punctul în care am ajuns acum, am şi nemulţumirile mele, dar... când aveam 30 de ani, nu-i aveam pe George şi nu-l aveam pe Luca şi dacă mă gândesc din perspectiva asta nu am cum să regret anii aceia.

Încerc să mă obişnuiesc cu ideea că am 40 de ani, mi-o repet mereu. Am acelaşi suflet pe care-l aveam la 18-19 ani, cred şi sper în aceleaşi lucruri, îmi place să cred că sunt ca atunci, deşi recunosc că am devenit puţin mai pragmatică, dar atâta tot. Nu sunt foarte schimbată şi totuşi... au trecut nişte ani peste mine.

Există un sens al binelui pe care trebuie să-l găsim, cred că toate lucrurile pe care le trăim, toate lucrurile care se întâmplă în jurul nostru sau care ni se întâmplă independent de voinţa noastră au un sens pe care noi trebuie să-l căutăm şi să-l înţelegem. Pentru mine, fericirea e ca un abur, o trăiesc. Am fost acum câteva zile în parc cu Luca, eram fericită pentru că hrăneam amândoi porumbeii, pluteam amândoi într-un abur de fericire.

Mi-a rămas în minte o frază a lui Chaplin din filmul lui autobiografic, care spunea aşa: Eu nu am reuşit să fac destul de multe lucruri pe care mi le doream la 20 de ani, dar am făcut nişte lucruri care mă fac să fiu mulţumită de unde am ajuns, în primul rând pentru că am reuşit să am o familie şi un copil minunat. Lumea, până la urmă, mă judecă după ceea ce am făcut, nu după ceea ce mi-aş fi dorit eu să fac şi nu am reuşit.”