Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Succesul dă de gândit unui actor. Succesul îl face să-şi arcuiască spinarea, pentru că atunci când îl are o dată lumea îl vrea mereu astfel. Lumea vine să-l vadă pentru că a plăcut într-un rol, iar acest lucru îl obligă fantastic. Succesul înseamnă muncă, gânduri negre, îndoieli. Nu e deloc uşor să ai succes. Mihai Fotino a plăcut oamenilor de la începutul carierei tocmai pentru firescul său, care era şi este de un rafinament uluitor. Demn urmaş al tatălui său, marele actor Mişu Fotino, şi-a cucerit publicul inteligent, colorând parcă toate cărările pe care păşea cu firea sa veselă. A socotit mereu că debutul său de la 7 ani în “Coloniale”, alături de Maximilian, Maria Filotti, Silvia Fulda, Talianu, undeva prin anul 1937, a fost un privilegiu, la fel ca şi faptul că s-a născut în familia Fotino. Rămâne actorul cu cea mai amplă şi sensibilă paletă interpretativă a scenei bucureştene şi face parte din stirpea celor care pot juca oricât, dar niciodată oricum. Aerul său uşor înţelept, uşor trist, i-a dat un farmec aparte, ce nici astăzi nu poate fi uitat. Teatrul a fost şi rămâne marea sa iubire, care va dăinui cât va dăinui lumea. “Cu o piesă bine jucată e imposibil să nu faci săli pline”, spune Mihai Fotino, care împlineşte 83 de ani, iar Jurnalul Naţional îi urează La mulţi ani!
“De ce avem nevoie de umor? Simplu. Ca să trăim”
Partener de bună credinţă, mereu inspirat, atent, ştie că actorii joacă pentru oameni, pentru cunoaşterea de sine şi a lumii. Nimic nu poate lua nimic din steaua pe care un actor a adus-o pe pământ, la fel cum nimic nu poate adăuga nimic la ea. Mihai Fotino a fost remarcat de celebrul regizor Sică Alexandrescu, pe când era colaborator la Teatrul din Braşov, drept urmare ajunge la Bucureşti în 1956, unde va urca pe scena Teatrului Naţional Ion Luca Caragiale aproape o jumătate de secol, având apariţii memorabile în sute de spectacole care i-au adus o popularitate fantastică. A făcut cupluri profesionale de excepţie cu doamnele teatrului românesc Carmen Stănescu şi Ileana Stana Ionescu, iar apariţiile pe micul ecran timp de zeci de ani au fost şi încă sunt gustate de telespectatori. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural “pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, “Arta Spectacolului”, “în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”, în 2004, iar UNITER l-a recompensat pentru întreaga activitate în 2006.
“Am fost atât de răsfăţat de lumea teatrală şi neteatrală, încât mă mir că nu mi-am ratat cariera. Câţi copii s-ar putea mândri, ca şi mine, că au fost ţinuţi pe genunchi de marele Iancu Brezeanu, alintaţi de Tudorică Muşatescu şi de alţi buni prieteni ai tatălui meu? Doar că eu nu-i consideram monştri pe aceşti mari actori, ci prieteni, un fel de rude din familia noastră teatrală”, spune marele actor.”Pe noi, comicii, nu ne invitau să spunem versuri omagiale; dacă am fi apărut, Birlic, Bibanu sau Jean Constantin am fi stârnit ilaritate şi le-am fi stricat petrecerea. Umorul face parte din fiinţa românului. Este o bogăţie naţională. Predispoziţia aceasta naturală de a glumi, capacitatea de a reacţiona spontan şi puternic la o vorbă de duh, disponibilitatea proverbială de a râde din toată inima, făcându-i şi pe alţii să râdă, reprezintă adaptarea de ordin sufletesc în faţa tragicului existenţial.De ce avem nevoie de umor? Simplu. Ca să trăim!”
Rolurile sale din teatru rămân mărturia vie a talentului său, la fel şi cele din film.
Citește pe Antena3.ro
