Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se defineşte ca un om cât se poate de normal, capabil încă să mai iubească tot ceea ce poate iubi pe lumea asta şi ca un om norocos că, la vârsta pe care o are a rămas un om încrezător, care nu are gânduri negre despre sine însuşi, despre nimeni şi nimic în general. L-a ferit Dumnezeu să poarte cu sine umbra unor gânduri negre, gândurile sale fiind bune, fiind albe. În ciuda umbrei, este bine să trăieşti bine şi frumos, crede actorul Mircea Albulescu, ce împlineşte mâine 80 de ani.
“Cred că pentru fiecare om este mai important drumul decât a ajunge la ţintă”
Este un om care ţine minte stările
“Bunicii mei erau prea săraci ca să-l dea pe tata la şcoală, dar un unchi de-al lui l-a băgat «copil de trupă» la un regiment din Piteşti. Regimentul l-a dat la şcoală şi la liceu, tot el i-a plătit şi Conservatorul. Aşa că tânărul Vasile Albulescu a ieşit dirijor de fanfară militară. A condus cea mai importantă fanfară militară, cea a regimentului de jandarmi pedeştri. Mama mea era o femeie tare frumoasă. Provenea dintr-o familie de polonezi, era catolică, iar pe mine m-au botezat în religia tatălui, ortodoxă. Cu toate astea, cu ea mă duceam la Biserica Bărăţia, iar cu tata, la cârciumă. Un singur regret am, legat de mama mea, că nu am învăţat ungureşte. La o ultimă plimbare cu maşina, numai noi doi, aceasta şi-a deschis sufletul şi nici până astăzi nu am aflat ce mi-a spus atunci. Dacă aş fi ştiut ungureşte aş fi înţeles. Nu cred în iubirile fericite, zglobii, haida-hopa, hopa-topa, uite-aşa. O iubire este un lucru extraordinar de greu şi de important şi, de aceea, oamenii care au parte de asemenea sentimente sunt verticali, pentru că ea este o greutate ce ţi se atârnă de picioare şi-ţi dă verticalitate. Eu cred că pentru fiecare om este mai important drumul decât a ajunge la ţintă. Ajungerea la ţintă compune în alchimia acestui moment şi puţină tristeţe. În clipa aceea trebuie să cauţi un alt drum, trebuie să cauţi o altă ţintă ca să-ţi păstrezi viaţa, tonusul şi rostul pe lume. Toate gândurile pe care le avem în legătură cu un rol, cu un spectacol, nu toate se transpun până la urmă în spectacol şi unele valori rămân afară. Pe mine m-a ajutat Dumnezeu să adun pe hârtie aceste gânduri. De fapt, nici nu sunt gânduri, sunt stări. Eu sunt un om care nu are memorie, eu ţin minte stări. Am problemele mele tot mai multe şi mai grele pe măsură ce îmbătrânesc. Singura şansă ca să trăieşti o zi în plus este să îmbătrâneşti cu o zi şi atunci, în felul acesta eu trebuie să spun că împlinesc evoluţia mea şi vârsta mea cu destulă seninătate”, spune Mircea Albulescu.
“Am lucrat zeci de piese cu Mircea Albulescu. Este un actor excepţional, ne cunoaştem din facultate, am făcut parte din aceeaşi promoţie de aur, care a terminat în 1956. Un actor de film excelent şi în acelaşi timp un actor mare de teatru. În radio, una din ultimele piese în care a jucat a fost «Zorba grecul». A fost încântat de rol pentru că atunci când a fost în America, Anthony Quinn i-a scris pe un program că-i urează să joace şi el acest rol. Când am făcut piesa la radio, Adrian Pintea, care încă trăia pe atunci, era inginerul, iar Albulescu mi-a spus că i-am făcut o mare plăcere că i-am oferit rolul. Am fost colegi şi eram buni prieteni cu fosta lui soţie, pe care a pierdut-o, din păcate, şi mă laud că eu i-am făcut cunoştinţă cu ea. Îi urez sănătate, să dea Dumnezeu să pot vorbi despre el şi la 90 de ani! Să-i meargă capul şi picioarele, asta da urare pentru un actor activ ca el, un actor de excepţie al teatrului românesc, printre puţinii care au mai rămas”, a ţinut să ne mărturisească şi regizorul Dan Puican la acest moment de sărbătoare. (L.P.)
