Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Este un nume de referinţă în chirurgia românească. Profesor universitar doctor în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, şeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, Mircea Beuran împlineşte mâine 57 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".
"Am învăţat să lupt la nesfârşit..."
"În ultimii ani, în ajunul zilei mele de naştere am participat la tot felul de manifestări medicale. Anul acesta am început cu Congresul Naţional de Chirurgie de la Cluj-Napoca, unde am lansat şi volumul omagial «Actualităţi medico-chirurgicale în patologia digestivă», alături de domnul prof. dr Mircea Grigorescu şi colectivele noastre, care sunt înfrăţite de şase ani într-o formă unică de colaborare, având drept principal obiectiv creşterea performanţei în educaţia academică medicală. Am continuat cu al XI-lea Congres European de Traumă şi Chirurgie de Urgenţă de la Bruxelles şi o vizită academică la Amman, în Iordania, iar acum sunt la Reuniunea Naţională de Istoria Medicinei cu participare internaţională, ediţia XL-a, unde voi prezenta lucrarea «Serviciile chirurgicale de urgenţă în Bucureşti: începuturi, etape şi semnificaţia lor (1906-1990)».
Timpul meu este ocupat cu pregătirea studenţilor, rezidenţilor şi a medicilor veniţi la perfecţionare, alături de programul operator zilnic, operând în medie pe an 800 de bolnavi în repertoriul tehnic clasic, laparoscopic sau robotic.
În cariera mea de 30 de ani am învăţat toleranţa, am învăţat chibzuinţa, am învăţat să lupt la nesfârşit şi să leg cele trei H-uri englezeşti: head, heart, hand, esenţiale pentru un chirurg.
Tinereţea îţi oferă lipsă de experienţă, dar voinţă arzătoare de a creşte, maturitatea îţi oferă încredere excesivă, iar spre vârsta înţelepciunii apar şi semnele de întrebare. «Fiecărui bolnav îi oferi o anumită tehnică chirurgicală, o anumită procedură, pentru că nici un bolnav nu seamănă cu celălalt, pentru fiecare de multe ori transpiraţia porneşte din creştet, alunecă pe spate până la călcâie şi de sute de ori te rogi lui Dumnezeu să te ajute, ca să poţi ajuta», spunea un chirurg senior, care şi-a încheiat munca şi viaţa pe altarul urgenţei.
În zorii celor 57 de ani îmi vin în minte cuvintele Vechiului Testament: «De linişte şi de pace avem nevoie toţi».
S-au degradat mult instituţiile statului - totuşi poporul acesta măcinat de istoria ultimilor 20 de ani merită un sistem sanitar modern şi aici aş îndrăzni să amintesc câteva lucruri pornite de mine înainte de a fi ministru şi în perioada ministerială: un sistem informatic naţional medical; regândirea sistemului de asigurări de sănătate adaptat perioadei de criză; asigurarea medicamentelor gratuite şi compensate 30 din 30 de zile; dezvoltarea centrelor de diagnostic; restructurarea spitalelor după performanţa medicală etc.
Ca eveniment pe care îl aştept şi îmi doresc să apuc acea zi este transfomarea Spitalului de Urgenţă Floreasca într-un Institut Naţional de Traumă şi Chirurgie de Urgenţă.
Referitor la cele mai frumoase amintiri, aş menţiona momentele care au desăvârşit cariera mea de medic, şi anume: munca lângă omul suferind în timpul cutremurului din martie 1977; în timpul carantinei de holeră din 1992 şi recăpătarea dreptului de muncă după evenimentele din 2003. Îmi vin în minte cuvintele lui Andreea Majocchi din «Viaţa de chirurg»: «Bolnavul este pentru medic ceea ce pentru preot este altarul».
La 20 de ani iubeam perseverenţa, la 40 îndrăzneala şi astăzi responsabilitatea. «Nu ştiu cât de mult se cere de la un chirurg pentru a corespunde acestei profesiuni», spunea profesorul Dan Setlacec. La ceas aniversar, mai mult ca oricând, îmi este dor de părinţi."
