Astăzi e ziua ta, Mona Nicolici

Cunoscută publicului român ca jurnalist de televiziune, Mona Nicolici a făcut de câţiva ani o schimbare importantă în cariera sa, fiind astăzi Head of Community Relations & Social Affairs în cadrul Petrom. Deşi au trecut ani, şi acum este percepută uneori ca “Mona Nicolici de la televiziune”. Ieri a împlinit 45 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Succesul nu înseamnă bani şi notorietate, ci se măsoară în «Te iubesc, mami!» spus şi la aproape 18 ani...”
“Cred că toţi am trăit în ultimii ani mai intens decât am făcut-o până acum. Pe repede înainte. Şi ne oprim, într-o zi, întrebându-ne cum au trecut anii..? Unele lucruri, însă, au rămas la fel. Trăiesc intens şi acum. Nu cred că aş putea altfel. Unii spun că aş fi foarte ancorată în prezent, cu picioarele pe pământ – sunt totuşi Capricorn – dar în ultima perioadă am învăţat să mă bucur mai mult de prezenţa oamenilor din jurul meu, ca şi de bucuriile mici ale vieţii: de un zâmbet al Mariei – fetiţa mea care anul acesta este în dificila clasă a V-a ­ de o discuţie ca de la bărbat la mamă cu Vlad – care încearcă să-şi definească drumul în viaţă la aproape 18 ani ­ de un week-end în care fac zacuscă la Breaza alături de soţul meu şi de prieteni ­ de orele petrecute la birou sau prin ţară, cu echipa mea (de fete!) alături de care încă mă străduiesc să schimb lumea în care trăiesc. În bine. În rest, îmi fac planuri de noi proiecte la care visez de ceva vreme şi pentru care sper să mă pot opri puţin din toată alergătura ca să le pun în practică.

Uneori mă trezesc cu lungi liste de «To do»-uri în minte, şedinţe care nu se mai termină sau, şi mai rău, mă cert cu cineva pe un buget. Alteori, mă trezesc speriată că n-a sunat ceasul (încă mai visez că intră jurnalul şi nu reuşesc să ajung la timp), dar mă relaxez când intră Maria în cameră şi se cuibăreşte sub plapumă. Aşa ştiu că e week-end. O zi din viaţa mea arată ca la toată lumea: trezit, pregătit copil, plecat la şcoală, serviciu, cumpărături, balet, teatru, o oră de poveşti (poate mai puţin) despre ce am făcut astăzi, poate ceva teme, ceva sfaturi... şi o luăm de la început: cel puţin două întâlniri pe zi de strategie/aliniere/planificări, gândire proiecte noi – telefoane, mail-uri, prezentări, evenimente, deplasări, teatru, balet, cumpărături, şedinţă cu părinţii, iar teme...

Să lucrezi într-o companie ca Petrom înseamnă multă muncă, multă răbdare, multă informaţie, multă responsabilitate, multă diplomaţie. Dar înseamnă şi o mare recompensă, pentru că aici am întâlnit oameni care ştiu să-ţi spună «Bravo!» atunci când te aştepţi mai puţin sau «Mulţumesc!» pentru un lucru pe care tu credeai că-l faci pentru că ăsta e jobul tău. Domeniul meu de activitate – sustenabilitatea şi responsabilitatea socială, mai ales într-o companie petrolieră – cere relevanţă pentru business şi rezultate. Dar toate acestea sunt vizibile în timp… după ani buni de muncă.

În primul rând, pentru a mă întoarce în televiziune ar trebui să-şi dorească şi «ceilalţi». Şi mă refer aici la publicul meu, dacă mai există, dar şi la familia mea. Apoi, ar trebui să fiu sigură că pot să-mi fac meseria, cu credinţa că fac ceva bun pentru oamenii care mă privesc. Lumina reflectoarelor m-a făcut mereu să clipesc des. Nu-mi lipseşte. Mi-e dor de acea stare magică, dar ştiu eu dacă mai există...?

Aş vrea ca oamenii să ştie că, indiferent de problemele, programul încărcat sau lungile liste de «To Do»-uri pe care le am, încerc să-mi fac timp şi pentru mine şi pentru familia mea. Că succesul nu înseamnă bani şi notorietate, ci se măsoară în «Te iubesc, mami!» spus şi la aproape 18 ani... Că echilibrul în viaţă este esenţial, dar uneori, un pic de nebunie nu strică. Şi, mai ales, că viaţa ta nu este doar despre tine, ci şi despre ceilalţi!

Mă felicit pentru că am doi copii minunaţi, că am avut curajul să iau nişte decizii grele, că am reuşit să mă reinventez, că ştiu să dansez, că încă râd cu gura până la urechi. Îmi pare rău că nu mi-am făcut timp să petrec mai mult timp cu părinţii mei, atunci când erau în viaţă.”