Astăzi e ziua ta: Monica Davidescu

Este una dintre actriţele de top ale scenei de teatru şi ale filmului românesc. O personalitate de o fineţe uluitoare... O putem vedea pe scena Naţionalului bucureştean şi la Teatrul Metropolis. Monica Davidescu împlineşte astăzi 38 de ani. La mulţi ani!

"Spune-i lui Dumnezeu planurile tale şi ai să-L faci să râdă. De mult nu îmi mai fac planuri, şi asta nu pentru că nu aş avea idei sau aş duce lipsă de activitate, ci pentru că trăiesc în România, ţara guvernanţilor hoţi, ţara amânărilor la nesfârşit, ţara în care trebuie să aştepţi ca să poţi fi lăsat să realizezi ceva, ţara în care doar ţi se promite, dar unde nu se mai întâmplă lucruri bune, ţara în care, dacă eşti creativ, eşti amendat şi pedepsit, dacă eşti bun şi ai grijă de cineva amărât eşti dispreţuit şi pus la zid, ţara în care trebuie să faci lobby pentru a munci cinstit sau pentru a ajuta fără interes nişte fiinţe. Am crezut în ţara asta, dar acum sfătuiesc pe oricare tânăr care are puterea să se rupă de familie, s-o facă, să plece şi să trăiască civilizat într-o ţară în care respectul faţă de om şi de munca sa mai înseamnă ceva.

După vârsta de 30 de ani e foarte greu să o iei de la capăt în altă parte, iar în meseria mea întotdeauna aş fi un «extra». M-am exprimat prea mult în limba română ca să pot fi la fel de bine înţeleasă în altă limbă, chiar dacă aş lua-o de la capăt cu altă meserie.

Trăiesc ca oricare om cinstit, de pe o zi pe alta, mă mulţumesc cu piesele în care joc la Teatrul Naţional, un loc pe care îl iubesc şi îl respect, sunt fericită că alături de alţi colegi, de la alte teatre, joc la Teatrul Metropolis, un loc unde mă redescopăr, mă rog pentru sănătate şi încerc, prin familie, să îndepărtez tristeţea în care ne-a aruncat sistemul conducător al ţării. Între timp hrănesc şi dau apă câinilor şi pisicilor de pe stradă, cei care au mai scăpat de sub bâta nemiloasă a celor care au inventat omorul barbar al animalelor pe bani din bugetul strâns de la cetăţeni, merg la o casă de copii să mă joc sau să citesc alături de ei. Trăiesc făcând lucruri normale pentru mine şi pentru cei din jur.

Din viaţă am învăţat să nu am încredere în nimeni, pe scenă am învăţat să ofer încredere partenerilor şi să primesc în acelaşi timp. Faptul că pot evada într-o altă identitate pentru două ore de spectacol mă ajută să merg mai departe. Din experienţa pe scenă am învăţat să fiu cinstită cu mine însămi şi să fiu sinceră cu ceilalţi, chiar dacă, aplicând aceste lucruri în viaţă, am de pierdut.

Am avut până acum câteva mari întâlniri cu oameni care mi-au îndrumat paşii într-o direcţie sau alta. Sunt onorată de aceste întâlniri şi pot spune că există în poporul acesta personalităţi mari, chiar dacă prin meseria pe care o au sunt simpli muncitori sau directori de teatru. Întâlnirile cu ei au făcut să fiu ceea ce sunt azi.

De la această vârstă, văd un trecut plin de experienţe de viaţă care m-au făcut mai puternică, dar, din păcate, nu mai văd un viitor luminos, şi asta din cauza situaţiei sociale în care suntem puşi la bir cu toţii, pentru că îndrăznim să fim umani, pentru că avem curajul să luăm atitudine. Concluzia la care am ajuns este că cine ia atitudine este «ucis» puţin câte puţin în fiecare zi în ţara numită România.

Îmi doresc să trăiesc ziua în care voi merge la o administraţie a statului, oricare ar fi aceea, şi să nu mi se mai răspundă cu «astăzi nu se poate rezolva, veniţi altă dată». Aş vrea să văd interes din partea statului pentru cetăţeanul care munceşte pentru acest stat, asta pentru ca amintirile frumoase să poată reveni, să nu mai fie subjugate de realitatea murdară în care suntem siliţi să aşteptăm să ne treacă viaţa."