x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar ASTĂZI E ZIUA TA... Nelu Ploieşteanu

ASTĂZI E ZIUA TA... Nelu Ploieşteanu

de Ramona Vintila    |    16 Dec 2008   •   00:00

“Mă dăruiesc cu toată fiinţa...”
Maestrul Nelu Ploieşteanu împlineşte astăzi 58 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.




Desen de Romeo Răileanu

“Cred că sunt singurul care îmi dau silinţa să învăţ muzica lăutărească. Altora nu le place sau, poate, nu vor să o facă. Întotdeauna, unde mă duc, la orice chef, încerc să fiu la curent cu tot ceea ce îmi cer oamenii. Am avut satisfacţii, uneori până la lacrimi, de la politicieni până la ultimul ţăran. Este o zestre în mine”, ne mărturisea cel mai cunoscut interpret de muzică lăutărească.

“Din familie, din bunici, străbunici suntem lăutari. Tatăl meu a cântat. Aşa sunt aceste legi nescrise… Să-ţi urmezi părinţii. Pe vremea mea cine avea tatăl ofiţer devenea la rândul său ofiţer şi aşa mai departe. Meseria mea s-a perpetuat... Am crescut cu instrumentele în casă, cu pianul, acordeonul şi le-am iubit de copil. Nu ştiu de ce publicul mă consideră campionul muzicii lăutăreşti... Pot doar să le mulţumesc pe această cale pentru dragostea şi emoţia pe care o primesc de fiecare dată când sunt pe scenă... M-am străduit şi am învăţat! Şi acum învăţ pentru a fi pregătit în faţa publicului meu. Visam să trăiesc într-o lume mai bună şi mai dreaptă. Visam să fiu student la Conservator, dar nu am avut posibilitatea să studiez. Am făcut doar zece clase, apoi am venit la Bucureşti unde am făcut Şcoala Populară de Artă. Pe vremea lui Ceauşescu am plecat din ţară, aveam doi copilaşi. Am această nemulţumire sufletească pentru că nu am terminat studiile necesare. Am avut şansa să cunosc foarte mulţi lăutari bătrâni. Merg foarte des în zona mea natală, în Prahova mea iubită, şi lăutarii îmi dau foarte multe piese. Vreau să readuc muzica foarte veche în actualitate. Îmi iubesc arta, îmi cânt toate piesele cu acelaşi drag. Când sunt în faţa oamenilor mă dăruiesc cu toată fiinţa. Aşa este felul meu... Mă simt mândru că sunt iubit şi mărturisesc acest lucru cu toată tăria. Am crezut că muzica mea se adresează mai mult celor de vârsta mea şi am fost mereu surprins să văd la concerte un public tânăr şi dornic să asculte piesele mele. Culmea este că am avut un spectacol acum un an, de Crăciun, într-o discotecă din Constanţa, unde mă aşteptau cel puţin 400 de tineri. Am rămas atât de impresionat... M-au pupat, m-au îmbrăţişat. Toţi parcă mă aşteptau ca pe o pâine caldă. M-am bucurat că această muzică veche a intrat în sufletul lor. Muzica lăutărească nu va îmbătrâni niciodată. Dar, din păcate, muzica lăutărească nu se bucură de continuitate. Poate că se vor naşte alţii când nu voi mai putea eu.

Îmi doresc să fac tot ce pot pentru publicul care mă iubeşte şi asta am să şi fac. Îmi doresc cât mai multe realizări pentru aceşti copii care trebuie ajutaţi. Doresc românilor noştri de pretutindeni ani mulţi şi buni! Sărbători fericite! Şi eu am să încerc să fac totul ca sufletul lor să simtă bucurie când sunt supăraţi.”

×
Subiecte în articol: calendar